JustMarshal – „Neschimbați”, în premieră pe Apropo.ro (Video)

De: Mia Nicolescu / 12.12.2012, 12:00
JustMarshal își lansează astăzi, în exclusivitate pe Apropo.ro, videoclipul piesei "Neschimbați". Intră și află mai multe despre tânărul artist afla la început de drum.

M. Lucian a.k.a. JustMarshal a dobândit acest nume de scenă în urma unei glume amicale, el menționând faptul că îi plăcea celebrul rapper Eminem a.k.a. Marshall Maters. Artistul ne-a mărturisit că avut parte de o copilărie mai puțin fericită, crescând doar cu mama sa, iar la vârsta de 12 ani începuse deja să „cutreiere” cu băieții prin cartier.

În 2009 JustMarshal a făcut primii pași în lumea hip hop-ului. Odată cu evoluția artistului i-a naștere și DMR (DementialREOCRDS), un proiect mic care a ajuns să i-a amploare cu fiecare pas făcut. Ca fondator al acestei echipe, JustMarshal a continuat să lucreze atât pe partea de design cât și promovare.

JustMarshal

În decursul acestor trei ani, JustMarshal a colaborat cu diverși artiști precum : Klass, Bodys, Petrow, Shibby, Sabin, Crisscen, Tero, Vamp, Tonik Obiektiv, și a participat la diverse concursuri.

În 2011 urcă pentru prima oară pe scenă, ca invitat la Concertul „Hip Hop Convention” organizat în Reșița, după care a urmat, în 2012, la Balul Bobocilor din Băilești și încă o dată la „Hip Hop Reunion”.

JustMarshal a apărut pe compilațile „UNDERGROUND H.H. 2012”, „HipHopDeCalitate”, „Din Subteran 2012”, „Puncte Cardinale” și „HHRomânesc vol. 4”.

În prezent, pe lângă faptul că gestionează întreaga activitate din interiorul Echipei DementialRECORDS, artistul pregătește un album solo, dar și un album semnat DementialRECORDS.

Just Marshal – Neschimbați de pe tare.ro

Astăzi, JustMarsha își lansează videoclipul piesei „Neschimbați”, despre care spune:

„Inspirația pentru piesă mi-a venit din imaginea țării noastre, pentru că văr în jur frați și surori care pe zi ce trece urăsc țara tot mai mult. Îmi pare rău pentru asta, pentru că avem o țară prea frumoasă și trebuie să ne trezim cumva. Știm cu toții că niciunde nu e ca acasă! Videoclipul a fost filmat în Mehedinți, Drobeta-Turnu-Severin de către Artclip Studio, iar de montare m-am ocupat personal. Piesa este trasă în studioul nostru DementialRecords, în timp ce instrumentalul aparține celor de la Life & Death Productions, niște producători care fac treabă prea bine”.