Kamara, despre participarea la “Te cunosc de undeva!”: “Pentru mine, ca musulman, ideea de travesti a fost mai delicată”

Apropo.ro / 16.02.2015, 11:01
Kamara, despre participarea la “Te cunosc de undeva!”: “Pentru mine, ca musulman, ideea de travesti a fost mai delicată”
Kamara, pe care telespectatorii Antenei 1 l-au văzut, începând din 14 februarie, la “Te cunosc de undeva!”, unde va face echipă cu Andrei Ştefănescu, al său coleg de la Alb Negru, mărturiseşte că i-a fost greu să accepte ideea că va îmbrăca straie femeieşti, în cadrul transforming-show-ului.
„Pentru mine, ideea de travesti a fost mai delicată, din mai multe motive. Nu ştiu cum o să se uite la mine lumea artistică, după ce mă vede îmbrăcat şi arătând ca o fată. Apoi eu, din postura de musulman, a trebuit să mă gândesc foarte mult înainte să accept să port straie de femeie. Am înţeles însă că n-are cine ce să-mi reproşeze, pentru că este un show de televiziune, nu mă îmbrac aşa ca să ies pe stradă sau pentru că am o convingere de genul ăsta, o fac doar pentru show şi asta trebuie luată ca atare”, mărturiseşte Kamara.
 
Foto: Antena 1 – Gabriela Arsenie
 
În cazul în care Aurelian Temişan, colegul său din Naţionala de Fotbal a Artiştilor, îi va acorda o notă pe care o consideră nemeritată, Kamara spune că va avea ac de cojocul lui. “Să aibă grijă ce face, pentru că eu sunt ultimul fundaş, în faţa lui (n.n. Temişan e portarul Naţionalei), şi de mine depinde soarta lui. Având în vedere că jucăm în aceeaşi echipă, o să las adversarul să dea gol şi o să dau şi autogol”, “ameninţă” Kamara.