Kate Hudson s-a căsătorit, în secret!

Apropo.ro / 19.03.2012, 14:00
Kate Hudson s-a căsătorit, în secret!
Actrița Kate Hudson a fost dată de gol de către mama sa, Goldie Hawn, că s-ar fi căsătorit în mare secret cu Matt Bellamy.

Goldie Hawn a fost în Londra alături de fiica sa, Kate Hudson, și ginerele Matt Bellamy. Ca toate mamele fericite, Goldie nu s-a putut abține și a scăpat „proumbelul”… Kate s-a căsătorit cu Bellamy.

Actrița Goldie Hawn a declarat pentru un cotidian britanic că este foarte bucuroasă ca familia sa este sănătoasă, dar și fericită că fiica ei este căsătorită cu un star rock. Este mulțumită de relația dintre ei.

Goldie Hawn

Goldie Hawn

Hudson și Bellamy și-au anunțat logodna în luna aprilie 2011, cu trei luni înainte să se nască fiul lor, Bingham Hawn Bellamy.

Kate Hudson mai are un băiat în vârstă de 8 ani, Ryder, din relația anterioară cu solistul Chris Robinson de la The Black Crowes.

Într-un interviu recent, Goldie a vorbit și despre decizia ei de a nu se căsători cu actorul Kurt Russell, care îi este partener din anul 1983.

Nu mai vreau să mă căsătoresc pentru că am mai facut-o și nu a funcționat, așa că de ce să o mai fac încă o dată? Și Kurt simte la fel. Ne iubim foarte mult, iar o hârtie nu înseamnă nimic pentru noi”, a spus Hawn.