Keira Knightley este cea mai elegantă vedetă însărcinată

De: Nicoleta Nicolae / 25.01.2015, 11:48
Keira Knightley este cea mai elegantă vedetă însărcinată
Actriţa Keira Knightley a fost desemnată cea mai elegantă vedetă însărcinată, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat în Marea Britanie, surclasând-o pe ducesa Catherine de Cambridge, extrem de lăudată de obicei pentru ţinutele purtate în perioada sarcinii, informează dailymail.co.uk, citat de mediafax.ro.

Una dintre participantele la acest sondaj, realizat de site-ul my1styears.com, a comentat că actriţa, în vârstă de 29 de ani, este „invidia femeilor însărcinate din toată lumea”.

Actriţa, nominalizată la Oscar anul acesta pentru rolul din filmul „The Imitation Game. Jocul codurilor”, este căsătorită cu muzicianul James Righton, membru al trupei Klaxons, iar cuplul aşteaptă primul lor copil.

Keira, care a primit un sfert dintre voturile participantelor la acest sondaj, a purtat numeroase ţinute elegante de designer la galele cinematografice din acest sezon, unde cel mai recent film în care joacă, „The Imitation Game”, s-a numărat printre favoriţi.

Una dintre cele mai apreciate ţinute a fost rochia Chanel pe care actriţa a purtat-o la gala premiilor Globul de Aur 2015, iar toată lumea aşteaptă cu nerăbdare să vadă ce va purta la gala Academiei americane, care va avea loc pe 22 februarie.

Mai multe detalii, pe Mediafax.ro