„Separarea este amiabilă, iar cei doi păstrează în continuare cel mai profund respect unul faţă de celălalt. Kelly aşteaptă cu nerăbdare un an plin de noi provocări”, a explicat purtătorul de cuvânt al vedetei în declaraţia comună, informează contactmusic.com.
Kelly Osbourne şi Matthew Mosshart s-au cunoscut în 2011, la nunta top-modelului britanic Kate Moss cu Jamie Hince, liderul formaţiei rock The Kills, unde cântă sora lui Matthew Mosshart, Alison.
:format(webp):quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.apropotv.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2Fmedia%2F17167%2F11873544%2F2-hepta-1559496.jpg)
Matthew Mosshart este un maestru bucătar specializat în produse de patiserie, adept al dietei vegane, care lucra la Londra în perioada în care a întâlnit-o pe Kelly Osbourne. De atunci, Matthew s-a mutat la Los Angeles pentru a fi alături de Kelly, care nu apreciază relaţiile la distanţă.
În iulie 2013, Kelly Osbourne, în vârstă de 29 de ani, declara într-un interviu acordat revistei Hello! că iubitul ei a cerut-o în căsătorie în timpul unei vacanţe petrecute în Marea Caraibilor.