Kitchen Nightmares, un nou cooking show la Pro TV, din primăvara lui 2015

De: Carmen Ulian / 30.12.2014, 14:00
Kitchen Nightmares, un nou cooking show la Pro TV, din primăvara lui 2015
Pro TV a achiziționat trei formate noi de televiziune, printre ele și un cooking show al celebrului Gordon Ramsay - Kitchen Nightmares, anunță presa străină.

Show-ul Kitchen Nightmares are în centru un chef care ajută un restaurant să se repună pe picioare. O emisiune similară a avut și Antena 1 în această vară, dar cu pensiuni (Poftiți pe la noi), scrie paginademedia.

Versiunea din România va fi difuzată în prime time, începând cu primăvara anului viitor. Gazda emisunii va avea la dispoziție câteva zile pentru a salva de la faliment și îmbunătăți restaurantele. Vor fi examinate până în cel mai mic detaliu meniul, calitatea preparatelor, costul acestora, bucătarii, personalul sau echipa de servire.

În prima zi, CHEF-ul va identifica problemele cu care se confruntă proprietarii restaurantelor. Urmează punerea în aplicare a planului de acțiune care cuprinde rebranding-ul preparatelor și discuția cu întreg staff-ul restaurantului, inducând o stare generală descrisă de un singur cuvânt: schimbare. Ulterior, restaurantul va fi închis pentru a începe marea schimbare, de la meniuri, la service.

În ultima zi, proprietarul va descoperi schimbările iar CHEF-ul îi va prezenta meniul, schimbările decorative, îmbunătățirile din bucătărie și modalitățile de promovare.