La 79 de ani, bunicuța Paddy dansează salsa ca la 20 de ani

De: Carmen Ulian / 14.04.2014, 16:20
La 79 de ani, bunicuța Paddy dansează salsa ca la 20 de ani
Paddy și Nico formează un cuplu de invidiat pe scena dansului. La Britain's Got Talent 2014 au lăsat membrii juriului fără cuvinte.

Paddy Jones are 79 de ani, însă vârsta nu o împiedică să se miște ca o tinerică în ritmuri de salsa. Partenerul ei Nico Espinosa, 40 de ani, este un bărbat șarmant care are puterea de a-și ține partenera aproape, în timpul dansului.

Cei doi nu dansează doar salsa, ci toate genurile muzicale căci asta le place lor să facă – dansul.

După moartea soțului ei, Paddy a frecventat academia de dans din Spania a lui Nico, acesta fiind și locul în care ei au decis să facă echipă împreună. Ea dansează de la vâsta de 2 ani și jumătate. Cel mai mare regret al bunicuței este acela că, în tinerețe, a renunțat la dans pentru a avea grijă de copiii ei.

Paddy și Nico au câștigat premiul cel mare la concursul de dans din Spania Tu Si Que Vales.