La următoarele locale propun introducerea sistemului de vot 4-4-2

De: Dragos Tanase / 14.06.2012, 17:30
La următoarele locale propun introducerea sistemului de vot 4-4-2
La fiecare patru ani, UEFA și Primăria de la mine din sat își aleg câștigătorii...

De-a lungul timpului, au fost învingători merituoși, gen Spania sau Ghiță a’ lu’ Buboni, dar și pocnitori care s-au trezit cu trofeul, respectiv mandatul în brațe, precum Grecia și Marinică Titicur, ajuns primar în urma forfait-ului declarat de Nelu Poștașu, care într-o noapte a lăsat cheile și ștampila Primăriei pe masa de la birt, unde a beut pe caiet numai vermut și bere la PET și a fugit în lume cu preoteasa.

După trei luni, aceasta avea să se întoarcă singură, pentru a-și recupera boarfele și rujul de Paști din casa parohială, ocazie cu care popa a urcat-o în clopotnița bisericii, unde i-a tras o bătaie ca la Manzikert, în timp ce moș Pralea, crâsnicul, bătea zvoanele, să acopere zbieretele bietei preotese. Dar divaghez…

Citește întreaga povestire a lui Silviu Brizu (Chicago), în „Jurnalul unui român în State, în criză și în budă”, pe kmkz.ro