Ladislau Csendes, noul presedinte al CNSAS

Apropo.ro / 03.07.2007, 12:30
Ladislau Csendes, noul presedinte al CNSAS
Colegiul CNSAS l-a ales, marti, pentru functia de presedinte al institutiei, pe Ladislau Csendes, reprezentant al UDMR, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Colegiu. Ladislau Csendes a fost ales cu sase voturi pentru si patru împotriva. Csendes ar urma sa fie presedintele

Colegiul CNSAS l-a ales, marti, pentru functia de presedinte al institutiei, pe Ladislau Csendes, reprezentant al UDMR, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Colegiu.

Ladislau Csendes a fost ales cu sase voturi pentru si patru împotriva.

Csendes ar urma sa fie presedintele institutiei pentru sase luni.

Secretar al Colegiului CNSAS va ramâne în continuare reprezentantul PRM în Colegiu, Constantin Buchet, alegerea sa nefiind pusa în discutie în sedinta de marti.

Dealtfel, membrii Colegiului au declarat agentiei MEDIAFAX ca postul de secretar nu este obligatoriu sa fie eliberat odata cu cel de presedinte, el nefiind supus rotatiei la sase luni.

CNSAS nu are înca nici vicepresedinte, nici pentru acest post nefiind discutate posibile candidaturi în sedinta de marti.

Ladislau Antoniu Csendes are 43 de ani, fiind nascut în 25 aprilie 1964. A absolvit Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti si este doctor în muzicologie. Csendes s-a axat pe studiul violei.

Csendes este conferentiar universitar, membru al mai multor asociatii internationale, presedinte al fundatiei APERTO si prim-curator al Bisericii Evanghelice Lutherane.

Mediafax