Laura Cosoi şi Andrei Maria – Poveste de dragoste cu… Smile(y)!

De: Cătălina Matei / 11.02.2008, 00:00
Laura Cosoi şi Andrei Maria - Poveste de dragoste cu... Smile(y)!
Ochii care se văd... nu se uită! Şi, pentru că s-au văzut atît de mult pe platourile de filmare de la serialul “Cu un pas înainte”, de la PRO TV, dar s-au şi înţeles de minune, era normal să se împrietenească. De la prietenie la iubire n-a fost decît un singur pas! Povestea lor de dragoste a uimit pe toată lumea şi s-ar putea să o vedem şi pe micul ecran, într-un nou sezon din ”Cu un pas înainte”, care va începe pe 21 februarie.

De cînd au început să joace în serialul de la PRO TV, Laura şi Smiley s-au înţeles de minune. Fiecare pauză petrecută împreună îi apropia şi mai tare, iar pentru colegii de pe platou era oarecum evidentă o poveste de dragoste, gata să înceapă în orice moment. ”Pe noi tocmai asta ne-a legat, faptul că am petrecut mult timp unul cu altul şi am ajuns să ne cunoaştem foarte bine. Avem aceleaşi aspiraţii, acelaşi mod de viaţă, ne plac aceleaşi lucruri. Totul a decurs firesc şi frumos, iar prietenia s-a transformat în dragoste!”, povesteşte Laura. Primul pas? Evident că l-a făcut Smiley. Al doilea? ”Nu ştiu, a venit de la sine, nu ne-am numărat şi calculat paşii!”, completează interpreta Marei. ”Sîntem genul de oameni care vorbesc despre absolut orice. Ne cunoaştem foarte bine şi nu vrem să ne rănim unul pe celălat. Pînă acum, nu s-a întîmplat să ne certăm vreodată, probabil tocmai pentru că punem mult preţ pe comunicare”, susţine Smiley. Au făcut vreun compromis pînă acum? ”Nu este neapărat un compromis, dar am început să vorbim despre noi cu presa mai repede decît ne-am fi dorit!”.

Cucerită de… zîmbăreţ!
Mai toată lumea îl ştie pe interpretul lui Seba din ”Cu un pas înainte” sub numele de Smiley, o poreclă care i se potriveşte ca o mănuşă. Zîmbăreţ tot timpul, membrul trupei Simplu a reuşit să o cucerească pe Laura… de la primul zîmbet. ”Cel mai mult mi-a plăcut că este foarte sincer, cu capul pe umeri, rîde tot timpul, îmi dă linişte şi mă face fericită!”. Cînd s-au cunoscut, îl striga Smiley, acum Laura îi spune Andrei: ”Mă amuzam pentru că, atunci cînd nu răspundea la numele de Smiley, îl strigam pe toate numele pînă răspundea. Ba Andrei, ba Maria (numele de familie), ba Tiberiu, ba Seba!”.

Rivali pe ringul de dans
De cînd s-au cunoscut, sînt mai tot timpul împreună. Recordul, de pînă acum, de a sta departe unul de celălalt este de doar patru zile, timp în care Laura a stat la Iaşi, iar Smiley a fost plecat prin ţară, la concerte. Cît despre tabieturi… ”Avem mai multe comune decît separate. Dar el nu se dă cu atîtea creme cu cîte mă dau eu!”, se amuză Laura. În curînd, cei doi nu vor mai petrece atît de mult timp împreună. Vor fi chiar rivali, pe ringul de dans însă, căci Smiley şi Laura vor concura într-o nouă ediţie a show-ului ”Dansez pentru tine”, dar avînd parteneri diferiţi. Mai bine zis, vor dansa alături de cei pe care i-au susţinut la ediţiile anterioare: Adriela şi Bogdan. Aşa că dansul intră în ”fişa postului”, din nou. Ce stil i-ar caracteriza în cuplu? Răspuns în unanimitate… Tangoul! ”Avem din pasiunea unui tango, dar şi din romantismul rumbei”, completează Smiley. Iubire… şi pe micul ecran?

În serialul de la PRO TV – ”Cu un pas înainte”, cei doi fac parte din al doilea val de studenţi admişi la Academia de arte ”Carmen Caragiu”. Astfel, Laura o interpretează pe Mara Stroe, personaj pentru care şi-a schimbat şi culoarea părului: ”Mă simt foarte apropiată de Mara Soare.

I-am insuflat multe trăsături din personalitatea mea, dar şi ea m-a învăţat să spun mai des ce gîndesc şi chiar m-a ajutat în anumite momente treaba asta!”. În timp ce Smiley îl interpretează pe Sebastian Novinski: ”Seba este diferit de mine. Este un care are multă experienţă şi care a trecut prin multe. Eu, faţă de el, am avut o viaţă ceva mai uşoară, pentru că am avut întotdeauna oameni alături în momentele grele!”. Se va muta, oare, povestea de dragoste din realitate dintre Smiley şi Laura şi pe micul ecran? ”Nu putem divulga. Ştim ce o să se întîmple, dar va lăsăm pe voi să urmăriţi sezonul trei din serialul , care va începe la PRO TV la sfîrşitul lui februarie”. Cei doi studenţi de la Academia de arte s-ar vedea şi în postura de profesori, mai ales că Laura a dat lecţii de dans unor copii, cu ceva timp în urmă: ”Pregăteam chiar şi perechile care se căsătoreau şi voiau să facă un dans frumos în noaptea nunţii!”.

Dragostea – sursă de inspiraţie
În primul videoclip solo al lui Smiley – ”În lipsa mea”, Laura joacă rolul iubitei care îl înşală. În realitate, Smiley nu este deloc gelos şi nici nu are motive. De altfel, Laura s-a transformat în muză pentru el, una dintre melodiile de pe albumul lui Smiley fiind dedicată în întregime iubitei sale. ”Piesa se numeşte şi este ultima piesă pe care am compus-o pentru primul meu album solo, , care se va lansa