Interpreta Yolandei din „Femei înșelate” va împlini în noiembrie 58 de ani, dar nici trupul și nici sufletul ei nu par sa aiba aceasta varsta.
Laura León nu este o fire modesta. Ea se caracterizeaza ca fiind frumoasa, buna și foarte scumpa. O astfel de caracterizare denota o mare încredere în sine, iar siguranța de sine și buna dispoziție sunt „baza” frumuseții. Privește atent la ținuta actrițelor din telenovele. Ele știu sa-și asume varsta și adopta o ținuta dreapta, cu umerii trași înspre spate, cu abdomenul supt și capul sus.
O astfel de atitudine atrage imediat privirea celor din jur, dand senzația de vitalitate și energie. Și nu uita niciodata de expresia feței. O mina trista va adauga înca 10 ani pe chipul tau. Ridurile, inevitabile dupa o anumita varsta, sunt estompate mult mai eficient de un zambet larg, decat de cea mai sofisticata crema.
Întretinere prin miscare
Iata unul dintre secretele actriței. Laura adora sportul și îl practica zilnic. Ea alearga timp de 45 de minute, apoi face un complex de exerciții la aparate, sub îndrumarea unui antrenor personal. Flotarile i se par foarte grele și obositoare, dar nu renunța nici o singura zi la ele. Rețeta ei este foarte buna, dar totuși cam costisitoare ca timp și bani.
Exista însa și variante pentru femeile din Romania, care nu sunt vedete sau nu au un buget de vedeta. Pentru menținerea siluetei, poți practica dansul ritmat (jumatate de ora/zi), iar pentru tonifierea mușchilor și eliminarea celulitei, executa exerciții pentru musculatura și mobilitate, cu și fara gantere (le gasești la orice magazin de articole sportive). Atenție, însa, la contraindicațiile medicale.
Dieta controlata
Laura mananca foarte puțin, dar respecta principiile unei alimentații sanatoase. În dieta ei nu sunt incluse ouale și nici carnea – în afara celei slabe, de pasare. Dimineața și-o începe întotdeauna cu un mic dejun format dintr-un produs lactat, cereale și fructe. În schimb, la pranz, ea mananca legume fierte și crude (salate diverse, cu multa verdeața) și pui fript.
De altfel, în ultimii ani specialiștii recomanda cu insistența consumarea salatelor de cruditați. Nu au un aport caloric mare și conțin substanțe care ajuta organismul sa elimine eficient toxinele.
Urmeaza exemplul Laurei și renunța la mancarurile grase, la mezeluri și la dulciuri. Chiar daca ești pofticioasa (nici Laura nu rezista în fața unei taquitos – mancarea ei preferata), îți poți pacali foamea printr-un mic truc. Mesteca foarte încet mancarea, pentru a da timp stomacului sa anunțe creierul ca te-ai saturat.
Daca ai probleme cu greutatea, nu te resemna, dar nici nu apela la regimurile drastice de slabire. Nu vei face decat sa slabești rezistența organismului, iar dupa ce cura se va încheia, vei pune kilogramele la loc și alte cateva în plus (ritmul metabolismului se încetinește, organismul adaptandu-se la condițiile de „austeritate”).
Apa, cat mai multa
Consuma zilnic cat mai multe lichide. Cu cat este mai mare cantitatea de lichide, cu atat organismul se curața mai bine, iar toxinele (principalele vinovate în cazul celulitei) sunt eliminate mai rapid. Nu aștepta sa ți se faca sete, aceasta senzație indica starea de deshidratare a organismului (efectele sunt vizibile și la nivelul pielii!). Actrița mexicana bea zilnic peste 3 litri de apa plata, iar seara, înainte de culcare, un ceai calmant.
Ajuta-ti corpul sa-si pastreze tineretea
Laura se apropie de „cumpana” a 6 decenii, dar tenul ei poate fi comparat cu cel al unei femei de 30, cel mult 35 de ani. Ereditatea sau chirurgia estetica își au rolul lor în ecuația tinereții, dar timpul învinge natura, daca aceasta nu este ajutata printr-o îngrijire permanenta și, mai ales, adecvata. O data cu menopauza, începe o noua perioada de schimbari cauzate de perturbarile hormonale.
Procesul de regenerare al epidermei se încetinește, organismul își reduce treptat „producția” de colagen, microcirculația nu mai funcționeaza eficient și celulele nu mai sunt oxigenate suficient. Un tablou destul de sumbru…
Nu poți opri procesul de îmbatranire al pielii, dar îl poți întarzia. Cremele obișnuite nu mai sunt eficiente și este momentul sa apelezi la produsele care au o formula bogata în ingrediente stimulatoare.
Laura îți recomanda: Produse de calitate!
Sa faci economie la produse cosmetice de îngrijire nu este recomandat nici la 20 de ani. Însa, dupa o anumita varsta, cosmeticele mai „sofisticate” sunt absolut necesare. Opteaza pentru produse pe baza de concentrate de colagen și elastina, lipide, acizi grași esențiali, vitamine (în special vitaminele E, F și A acida). Sunt indicate și tratamentele pe baza de hormoni substituitivi, care compenseaza pierderea estrogenilor.