Lavrov: Londra inrautateste relatiile cu Moscova

Apropo.ro / 14.12.2007, 14:50
Lavrov: Londra inrautateste relatiile cu Moscova
Marea Britanie incearca in mod sistematic sa inrautateasca relatiile cu Rusia, a declarat vineri ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov

Marea Britanie incearca in mod sistematic sa inrautateasca relatiile cu Rusia, a declarat vineri ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, la doua zile dupa ce Kremlinul a ordonat inchiderea filialelor regionale ale British Council de pe teritoriul rus, relateaza Reuters.

"Marea Britanie a demarat un program de deteriorare sistematica a relatiilor noastre bilaterale", a afirmat Lavorv in cadrul unei conferinte de presa.

Ministerul rus de Externe a anuntat miercuri intr-un comunicat ca Guvernul va interzice temporar activitatea tuturor filialelor British Council din Rusia, cu exceptia celei din Moscova, incepand cu 1 ianuarie 2008.

Citand prevederile Conventiei de la Viena privind activitatile consulare, Rusia a precizat ca British Council nu a inregistrat legal trei centre culturale regionale.

"In discutie este suspendarea activitatii lor, inclusiv actualele proiecte, pana cand partile britanica si rusa pot ajunge la un acord", a adaugat Ministerul de Externe.

Premierul britanic, Gordon Brown, a declarat joi ca planul Rusiei de a inchide filialele regionale ale British Council este "total inacceptabil" si a cerut Moscovei sa revina asupra acestei decizii.

Â