Legendele Buena Vista Social Club™ revin în România

De: Mioara Tronaru / 27.02.2013, 08:00
Legendele Buena Vista Social Club™ revin în România
Eliades Ochoa, Omara Portuondo şi Orquestra Buena Vista Social Club vor cânta la Bucureşti în 25 iunie şi la Cluj-Napoca în 26 iunie. Organizatorii concertelor sunt Fundaţia Phoenix şi Diesel Events, iar biletele s-au pus deja în vânzare.

Există muzică cubaneză şi există Buena Vista Social Club™. Dovadă stau premiile Grammy câştigate de-a lungul timpului, dar şi zecile de apariţii live în cele mai cunoscute săli şi la cele mai importante festivaluri din Asia, America, Australia sau Europa. Eliades Ochoa, Omara Portuondo, Guajiro Mirabal, Barbarito Torres şi ceilalţi 12 instrumentişti din Orquesta Buena Vista Social Club™ revin în România, pentru prima dată în formulă completă, pentru două concerte unice: la Sala Palatului din Bucureşti în data de 25 iunie şi a doua zi, 26 iunie, la Sala sporturilor ”Horia Demian” din Cluj-Napoca.

Wim Wenders a avut motive întemeiate când i-a ales pe Ibrahim Ferrer, Ruben Gonzalez, Cachaito Lopez, Compay Segundo, Omara Portuondo sau Eliades Ochoa să filmeze un documentar antologic despre muzica cubaneză (Buena Vista Social Club, 1999). Aceştia sunt reprezentanţii cei mai de seamă ai vârstei de aur a muzicii din insula din Caraibe, cei fără virtuozitatea cărora iubitorii de muzică din întreaga lume nu ar fi aflat de Chan Chan, El Cuarto de Tula, Candela sau Dos Gardenias.

După câteva vizite de neuitat la Bucureşti şi Cluj, dar şi o serie de proiecte muzicale care li se aseamănă doar prin denumire şi provenienţă geografică, adevăraţii pionieri şi ambasadori ai stilurilor son montuno, danzón, cha cha cha sau bolero revin în România, de data aceasta în formulă completă.