Leonard Doroftei îşi joacă propriul rol în serialul ”Băieţi de oraş”: „M-am simţit mândru că s-au gândit la mine”

Apropo.ro / 31.05.2018, 12:32
Leonard Doroftei îşi joacă propriul rol în serialul ”Băieţi de oraş”:
”Băieţi de oraş”, unul dintre cele mai aşteptate seriale de comedie de la noi, are premiera duminică, 3 iunie, de la ora 22.00, la Antena 1 şi aduce o mulţime de surprize pentru telespectatori.

Cel de-al treilea sezon ”Băieţi de oraş” vine cu foarte mult umor şi un scenariu autentic. Încă din primele episoade invitat special este nimeni altul decât marele campion Leonard Doroftei, care îşi interpretează propriul rol.

”A fost o adevărată plăcere pentru mine şi m-am simţit mândru că s-au gândit la mine. A fost o experienţă grozavă, sunt actori foarte buni şi veţi vedea ce bine ne-a ieşit”, mărturiseşte Leonard Doroftei, unul dintre cei mai mari pugilişti ai României.
Cel care are onoarea de a fi antrenat de marele campion în serial este Malone, rol interpretat într-un mod absolut genial de actorul Vlad Drăgulin.
”Este incredibil cum de la o simplă idee pot urma o serie de evenimente cu totul si cu totul neprevăzute. Aşa s-a întamplat şi cu întâlnirea cu marele campion Leonard Doroftei. Totul a început în timp ce mă uitam la acel meci de box care a fost denumit de presă ”KOnfrunatarea Milioanelor” – Maywheather – McGregor. Partida a fost difuzată la 7 dimineaţa, dar nu am vrut să ratez „Meciul secolului” şi am rămas treaz până la ora aceea. În pauzele dintre reprize, ieşeam pe balcon să mai fumez o ţigară şi vedeam cum se umpleau balcoanele blocurilor cu băieţi şi fete care dezbăteau repriza anterioară.

Când începea repriza, toată lumea intra înapoi în case… şi tot aşa. Văzând ce impact are un astfel de eveniment, i-am spus şi lui Mihai că ar fi interesant să facem un episod care să implice un meci de box. I-a plăcut aşa de mult ideea, că i-au sclipit ochii şi deja în următoarea zi mi-a povestit cam ce urma să se întâmple în acel episod, care îl implica şi pe Leonard Doroftei. Şi de aici a început totul să se materializeze; eu nu am făcut niciodată box, dar acum mă pot lăuda că primul meu partener „de dans” a fost însuşi Moşu’. Atunci când am făcut cunoştinţă cu el, nu a stat mult timp la vorbã şi m-a invitat să urc în ring cu el. Bineînţeles că nu a dat pe bune, altfel, probabil că acum nu mai dădeam aceste declaraţii. Am întâlnit un campion şi un om care arde pentru meseria lui, se vedea bucuria cu care îmi explica paşii şi loviturile. Poate părea banal ce spun, dar pasiunea şi iubirea faţă de meserie e din ce în ce mai rară în orice domeniu de activitate. De aceea mă bucură să cunosc astfel de oameni”, povesteşte cu mult entuziasm Vlad Drăgulin.
Personajele inspirate din actualitatea românească, umorul de situaţie şi limbaj ce se îmbină în teme cât se poate de actuale, care parodiază viaţa ”băieţilor de oraş” sunt doar câteva dintre ingredientele ce vor asigura comedia în noul sezon al serialului ”Băieţi de oraş”, începând de duminică, 3 iunie, de la ora 22.00, la Antena 1.

”Cred că acest sezon va fi cel mai bun sezon al meu de când fac televiziune. Parcă până acum a fost o căutare de mijloace şi instrumente pe care am ajuns într-un final să le stăpânaesc. Dar căutarea nu se opreşte aici. Nu cred că se opreşte niciodată”, spune cu multă convingere Vlad Drăgulin.