Leonid Doni – Vine poliţia… cu mama de mînă

De: Cătălina Matei / 03.11.2008, 00:00
Leonid Doni - Vine poliţia... cu mama de mînă
În serialul de la PRO TV, actorul Leonid Doni îl interpretează pe Nicu, un poliţist sufocat de mama lui, cu care încă locuieşte şi pe care nu vrea să o supere niciodată. Se comportă ca un copil: mănîncă prăjituri, are mereu batiste călcate în buzunar, colecţionează surprize de la chipsuri. În viaţa reală, actorul nu mai locuieşte de mult cu mama sa, însă aceasta îl mai sună din cînd în cînd...

Leonid s-a născut în Ştefan Vodă, un orăşel din Republica Mol­dova. ”Cînd eram mic-mic, îmi do­ream să fiu învăţătoare. Mai tîrziu, mi-am dat seama că nu e în regulă. Apoi, mi-am do­rit să fiu, pe rînd, pompier, astro­na­ut, miliţian… Prin liceu, m-am gîndit să dau la Actorie.

Mama s-a bucurat mult, pentru că sora mea a urmat Con­servatorul şi ar fi vrut să mă facă şi pe mine pia­nist, să fim doi artişti în fa­milie. Dar cum pianul nu s-a de mine, a fost foarte fericită să mă vadă actor. Se bucură de fiecare dată cînd mă ve­de la televizor, iar acum nu ra­tează nici un episod din , la PRO TV”, povesteşte actorul. În anii copilăriei, lui Leonid îi plăcea foarte ta­re Mihail Boiarski, un actor rus care îl interpreta pe D’Artagnan în ”Cei trei muschetari”.

Între două mame… grijulii

Actorul a mai jucat în pelicula lui Radu Muntean ”Hîrtia va fi albastră” şi în se­rialul ”Hacker”, iar de curînd a intrat în gaşca poliţiştilor de la PRO TV, unde îl in­terpretează pe Nicu. ”Personajul meu e timid, sensibil, destul de ruşi­nos şi intro­vertit, probabil o consecinţă a faptului că locuieşte încă cu mama lui. Nu cred că şi-a dorit în mod special să ajungă poliţist, a fost mai mult dorinţa mamei sale. Probabil că el ar fi vrut să a­jungă veterinar, dar mama lui a insis­tat să facă din el . Îl sună şi cînd e în misiune să-l întrebe dacă a mîn­cat la prînz”, ne dezvăluie Leonid.

Cum e mama lui în realitate? ”Ca orice mamă, şi a mea este foarte grijulie. Din păcate însă, reuşim să ne vedem des­tul de rar, pentru că eu sînt în Bucu­reşti, iar ea – în Ştefan Vodă. Cu toate a­stea, de cîte ori mă sună, mama nu ui­tă să-mi rea­mintească să am grijă ce mănînc, să mă îmbrac călduros sau să nu beau rece…”. Dacă Nicu e mare a­ma­tor de prăjituri, Leonid nu se dă în vînt după dulciuri, îi plac doar eclerele. Şi jocurile pe com­puter. Atunci cînd nu e pe scenă sau la filmări, Leonid se distrează cu PlayS­tation 3.

În afară de serialul de la PRO TV, pe Leonid îl mai putem vedea la Tîrgovişte, unde joacă în piesa ”Dumnezeu de a doua zi”, scrisă de Mimi Brănescu. De asemenea, repetă alături de Alexandru Papadopol în piesa ”Nişte dintr-ăştia”, scrisă şi regizată de Iulian Postelnicu.

Vine poliţia! – duminică, 20.30, PRO TV