Liam Neeson, de nerecunoscut! A ajuns piele şi os – FOTO&VIDEO

De: Cătălina Matei / 04.01.2017, 16:46
Liam Neeson, de nerecunoscut! A ajuns piele şi os - FOTO&VIDEO
Actorul Liam Neeson, care interpretează rolul unui misionar catolic portughez în pelicula ''Silence'' a regizorului Martin Scorsese, a declarat că a trebuit să slăbească aproximativ 8 kilograme pentru acest rol.

Personajul lui Neeson în acest film este torturat pentru credinţa sa religioasă şi pentru învăţăturile pe care le predică în Japonia secolului al XVII-lea. În distribuţia filmului îi întâlnim printre alţii pe Adam Driver şi Andrew Garfield, care interpretează rolurile a doi tineri preoţi care pornesc în căutarea mentorului lor.

Întrebat de reporterul UPI la o discuţie cu jurnaliştii la New York despre modul în care a decurs transformarea sa pentru acest rol, Liam Neeson a spus că Martin Scorsese le-a cerut tuturor să mai slăbească.

”Iniţial am crezut că un început bun ar fi să renunţ la carbohidraţi. Apoi, unii dintre băieţi, spre exemplu Adam mi-a spus că a reuşit să slăbească 23 de kilograme. Iar eu am reuşit să slăbesc undeva la 8 kg”, a spus actorul de 64 de ani. „Acest lucru te ajută să crezi că eşti pregătit ca să faci ceva”, a mai spus cu acelaşi prilej actorul. ”Silence”, în regia lui Martin Scorsese, este adaptarea romanului omonim din 1966 al scriitorului nipon Shusaku Endo.