Liana Alexandru preferă frumuseţea naturală

De: Nicoleta Nicolae / 23.03.2012, 14:16
Liana Alexandru preferă frumuseţea naturală
Liana Alexadru, prezentatoare ”Jurnalului de ştiri” de la ora 21.00 la Digi24, ne spune câte ceva despre frumuseţe, naturaleţe şi stil.

– Liana, preferi frumuseţea naturală?
Prefer naturală. Nu în frumuseţea chipului, ci a firii. Naturaleţea, delicateţea, educaţia şi generozitatea fac o femeie să fie frumoasă. Pentru mine, cea mai frumoasă femeie din România e Marina Sturdza, o prinţesă adevărată, fără vârstă, ca în poveştile nemuritoare.

– Ce sfaturi de frumuseţe şi îngrijire ai primit de la mama ta?

Mama nu m-a sfătuit niciodată cum să mă fac frumoasa fiindcă, pentru ea, am fost frumoasă oricum. Dar, aşa cum a putut, s-a îngrijit mereu să am hăinuţe deosebite. Chiar ea mi le dichisea de multe ori. Îmi croseta bentiţe, manşete, flori pentru rochiţele de catifea cu care mergeam la şcoală, la spectacole sau la serbări. Mai târziu, mi-a dat din garderoba ei tot ce mi-ar fi plăcut mie să îmbrac. Aşa că de la mama am purtat şi primele tocuri, şi primele sacouri. Dăruirea şi generozitatea ei au ţinut loc de sfat pentru că m-a învăţat să fiu un om bun.

– Ai avut vreodată probleme cu greutatea?
Am slăbit foarte mult când m-am angajat în radio. Eram în al treilea an de facultate şi mă trezeam în fiecare zi, dimineaţa, la ora 4.00 ca să merg în redacţie la Uniplus, să fac matinalul. Până la sediu, schimbam două metrouri şi un tramvai, lucram acolo câteva ore, apoi mă mutam în redacţia BBC până la prânz, după care alergam la facultate, la cursuri. Seara ajungeam frântă şi, de oboseală, nu mai puteam uneori nici să mănânc. Am slăbit rapid vreo 7 kilograme. Dar, după ce am trecut de sesiune, a venit vacanţa şi mi-am revenit.

– Ai un ritual de frumuseţe?
Când lucrezi în televiziune, gesturile cotidiene devin ritualuri. Îmi spăl părul în fiecare zi pentru ecran şi mă fardez. De imaginea noastră se ocupă Nicoleta Iovan, aşa că în privinţa hainelor, merg cu încredere pe mâna ei. În timpul meu liber, am grijă de păr şi folosesc doar rimel, ruj şi anticearcăn dacă ies în oraş. Iar, mai nou, îmi plac rochiţele. Am început să le prefer pantalonilor.

– Eşti adepta produselor naturiste?
Cred că dacă mănânci fructe, bei ceaiuri şi faci mişcare ai tot mai puţină nevoie de produse cosmetice.

– Eşti dependentă de un produs cosmetic anume?

Singurul produs care mi-a rămas potrivit de-a lungul timpului e o cremă de corp norvegiană. În rest, nu folosesc creme. Noaptea, tenul are nevoie să respire, nu simt nevoia să-l îmbâcsesc cu formule chimice inventate în laborator.

– O ultimă întrebare, dacă ar fi să schimbi ceva la tine, ce ar fi?
Dacă mă uit în urmă, mi-aş fi dorit mai mult curaj. Dar, dacă mă uit înainte, îmi place să cred că ce n-am spus sau n-am făcut până acum îşi va găsi, la timpul său, expresia desăvârşită.

Nicoleta Nicolae