Lindsay Lohan, internată din cauza unei infecții pulmonare

De: Gabriela Voicu / 25.09.2012, 12:49
Lindsay Lohan, internată din cauza unei infecții pulmonare
Actrița Lindsay Lohan, în vârstă de 26 de ani, a fost transportată la un spital din New York, ca urmare a unei infecții pulmonare.

Lindsay Lohan a ajuns la spital duminică seara, din cauza unei infecții la plămâni. Actrița a fost transportată la spitalul Mount Sinai din New York și este posibil să se fi îmbolnăvit de pneumonie fără ca măcar să știe.

Starea vedetei în vârstă de 26 de ani s-a agravat în weekend, iar medicii i-au dat antibiotice și au externat-o. Ea se odihnește acum în camera ei de hotel.

Michael Lohan, tatal lui Lindsay, spune că astmul actriței este cauza acestor probleme.

Lindsay Lohan (Foto: Hepta)

„Este bine, dar a avut probleme cu astmul în copilărie, așa că trebuie să aibă grijă de ea. Când era mică, aproape că am pierdut-o din cauza astmului:, a declarat Michael Lohan.

Săptămâna trecută, Lindsay Lohan a fost acuzată că a părăsit locul unui accident survenit în timp ce ea se deplasa spre un hotel.

Când se pregătea sa-și parcheze mașina în Manhattan, un Porsche Cayenne, vedeta a lovit ușor un bărbat, care susține că ea mirosea a alcool în momentul accidentului.