Lora, îndrăgostită de un celebru om de televiziune!

Apropo.ro / 11.11.2014, 09:32
Lora, îndrăgostită de un celebru om de televiziune!
Cine este bărbatul care va ocupa mereu un loc în inima Lorei? Artista a dezvăluit detalii picante din trecutul său.

La puţin peste o lună de la divorţul de Dan Badea, Lora nu are nicio problemă în a discuta despre sentimentele sale şi starea ei emoţională. Chiar dacă încă îl mai iubeşte pe cel care i-a fost soţ, artista a vorbit la un post de radio despre noua ei viaţă de burlăciţă, dar şi despre bărbaţii care au ocupat un loc aparte în inima sa.

Printre aceştia, numele unui controversat fost om de televiziune s-a strecurat pe lista artistei! Audienţa a fost surprinsă în momentul în care Lora a mărturisit că a fost îndrăgostită până peste cap de Andrei Gheorghe.

“N-am apucat să-i spun lui Andrei Gheorghe că am fost îndrăgostită de el in adolescenţă”, a spus Lora pentru postul de radio.

La finalul lunii trecute, Lora a avut ocazia de a modera o emisiune radio, alături de cel care i-a frânt inima în adolescenţă, Andrei Gheorghe. Fostul om de televiziune i-a oferit o îmbrăţişare şi un ghiveci cu flori artistei.

Foto: facebook profm.ro