Loredana a lansat clipul imnului comunităţii gay din România

Apropo.ro / 11.07.2012, 13:00
Loredana a lansat clipul imnului comunităţii gay din România
Anul acesta, în cadrul celei de-a noua ediţii a festivalului “GayFest”, dedicat persoanelor LGBT, Loredana a fost prima persoană publică care a luat iniţiativă, devenind vocea minorităţilor sexuale din România.

Marşul Diversităţii, la care au participat sute de persoane, a avut loc pe 30 iunie în Bucureşti, iar imnul mişcării a fost piesa Loredanei, „Y.O.U”, extrasă de pe albumul „Sundance”.

LoredanaIeri, artista a lansat şi clipul piesei, clip realizat numai din imagini filmate în cadrul Marşului Diversităţii. Despre piesa „Y.O.U.” Lori spune că este noul „YMCA” şi că este onorată să fie ambasadoarea comunităţii gay din ţara noastră.

„Fiecare om are dreptul să aibă orientarea lui sexuală, să aibă religia lui, să aibă gândurile şi mentalităţile lui. Cred că sunt aici tocmai pentru cei care sunt altfel, pentru diversitate, pentru a lupta împotriva ignoranţei şi a urii”, spune artista.

Aici puteti urmări clipul Loredana – Y.O.U: