Loreen va concerta la Cluj

Apropo.ro / 25.05.2013, 09:00
Loreen va concerta la Cluj
Artista care a câştigat concursul Eurovision în 2012, Loreen, va susţine un concert în cadrul Zilelor municipiului Cluj-Napoca, manifestare care se va desfăşura de pe 24 şi până în 31 mai şi al cărei buget este de aproximativ 140.000 de euro.

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că Zilele oraşului vor include spectacole, concerte şi o serie de evenimente culturale care se vor desfăşura în zona centrală.

Sâmbătă, pe scena amplasată în Piaţa Unirii va concerta câştigătorul concursului Eurovision de anul trecut, Loreen, care va cânta 50 de minute, iar pentru aducerea acesteia autorităţile plătesc 37.000 de euro, a spus Boc.

De asemenea, la Zilele oraşului vor susţine concerte şi artişti şi trupe româneşti, precum Voltaj, Grimus, Mircea Baniciu şi Sore şi vor avea loc şi spectacole folclorice şi de dansuri, expoziţii culinare, piese de teatru în aer liber, concurs Treasure Hunt şi competiţii sportive.

Bugetul evenimentului este de aproximativ 140.000 de euro, din care 20.000 de euro provin din bugetul local, iar restul din sponsorizări.