Lucian Bute, învins la puncte de Jean Pascal într-un meci la categoria semigrea

Apropo.ro / 20.01.2014, 16:00
Lucian Bute, învins la puncte de Jean Pascal într-un meci la categoria semigrea
Pugilistul Lucian Bute a fost învins la puncte de canadianul Jean Pascal, într-un meci contând pentru centurile WBC Diamond și NABF la categoria semigrea.

Lucian Bute a fost învins la puncte de canadianul Jean Pascal, într-un meci contând pentru centurile WBC Diamond și NABF la categoria semigrea, disputat, duminică dimineață, la Centre Bell din Montreal.

Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!

Meciul s-a disputat pe durata a 12 reprize, iar cei trei arbitri i-au acordat victoria lui Pascal la puncte: 116-112, 117-110 și 117-111.

Românul a intrat în ring pe melodia „Where The Streets Have No Name” a trupei U2, fiind aclamat de spectatorii din Centre Bell.

Am muncit foarte mult pentru a obține acest rezultat. De mulți ani alerg după Bute pentru a arăta tuturor că sunt cel mai bun. Astăzi am dovedit acest lucru„, a declarat Jean Pascal.

Sunt dezamăgit, eram încrezător și m-am pregătit bine. Am fost ezitant, dar la final mi-am dat drumul la brațe„, a declarat Lucian Bute.

Jean Pascal a fost mai bun și îl felicit. Ne așteptam să fie agresiv, dar m-a surprins puțin. Am fost ezitant și am plătit„, a adăugat pugilistul român.

Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a declarat, duminică dimineață, la Pechea, că și-ar sfătui fostul elev să se retragă din activitate, după meciul pierdut la puncte cu Jean Pascal.

Acum chiar îi acuz pe antrenori, stafful canadian, pentru că acum am văzut că acum Lucian a fost bine pregătit, ar fi avut multe disponibilități să facă un meci mare, însă din păcate n-a schimbat nimic, decât în ultima repriză, când a fost prea târziu. Cred că principalul vinovat este stafful canadian, putea să-l monteze mai mult în acest meci, putea să-i schimbe tactica, să-l obișnuiască să folosească și combinații, a lovit mult prea izolat și i-a permis lui Pascal să-și foloseacă calitățile fizice. Eu l-aș sfătui să se retragă. N-ar fi retragre rușinoasă, pentru că n-a pierdut într-un mod rușinos, a pierdut oarecum la limită, însă depinde cum se va simți el, ce va discuta cu stafful lui„, a declarat Păun citat de Mediafax.