Lucrările la legătura rutieră dintre Vitan și Dristor au fost reluate

De: Carmen Ulian / 26.03.2014, 09:00
Lucrările la legătura rutieră dintre Vitan și Dristor au fost reluate
Lucrările la străpungerea Bd. Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu - legătura rutieră dintre cartierele Vitan și Dristor - au fost reluate, după ce proiectul a fost întârziat cu patru ani.

Lucrările la Străpungerea Bd. Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu au fost reluate în această lună, după ce acest proiect de infrastructură a fost abandonat și întârziat cu patru ani.

Pentru că distracție și pentru că informație! Noi te placem, tu ne PLACI?

„Lucrările s-au reluat de vreo două săptămâni. S-a lucrat la drum, s-au realizat coloanele forate pe malul stâng al Dâmboviței și se lucrează la radier, s-au finalizat exproprierile și a început să se elibereze amplasamentul pe care l-am expropriat, acolo unde aveam clădiri. Acum urmează să se finalizeze partea de rețele edilitare și partea de drum și se continuă cu coloanele forate la viitorul pod peste Dâmbovița și peste Splai”, a declarat, pentru B365.ro, Ion Dedu, director executiv al Direcției Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei.

În lista obiectivelor de investiții cu finanțare integrală sau parțială de la buget pe anul 2014 era inclusă și Străpungerea Bd. Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu, lucrare a cărei valoare se ridică la 365,8 milioane lei și care ar urma să fie finalizată în 2015. Potrivit documentului citat, pentru Străpungerea Bd. Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu, Municipalitatea mai are de plătit 321,27 milioane lei, din care va aloca în acest an suma de 40 milioane lei.

Străpungerea Bd. Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu cu prelungirea Splai Dudescu – Vitan Bârzești (spre Olteniței) face legătura între cartierele Vitan și Dristor.