Luminițele de Crăciun se aprind în noiembrie

De: Carmen Ulian / 29.10.2014, 13:04
Luminițele de Crăciun se aprind în noiembrie
Anul acesta, municipalitatea va aprinde luminițele de Crăciun în luna noiembrie. Târgul de Crăciun de la Universitate se deschide pe 29 noiembrie.

Primele luminițe de Crăciun au fost deja montate pe unele bulevarde din centrul Bucureștiului. Astfel, pe bulevardul Dacia, au apărut ornamentele în formă de cadouri, iar, pe bulevardul Lascăr Catargiu, steluțele de iarnă, ca și pe Bd. Kiseleff sau pe Bd. Mareșal Prezan.

Pe Bd. Aviatorilor au început să fie montate cortinele de beculețe. Ornamente de Crăciun au fost montate și pe bulevardul Regina Elisabeta, între Schitu Măgureanu și Universitate.

targ craciun universitate

Luminițele de Crăciun din Centrul Capitalei vor fi aprinse anul acesta mai devreme decât de obicei, la sfârșitul lunii noiembrie, nu în prima parte a lunii decembrie, ca de obicei, când se deschidea și Târgul de Crăciun – Bucharest Christmas Market.

Anul acesta, Bucharest Christmas Market, târgul oficial de Crăciun al Primăriei Municipiului București, organizat prin creart, Centrul de Creație, Artă și Tradiție, va fi deschis în perioada 29 noiembrie – 28 decembrie 2014.

Evenimentul are loc anual în Piața Universității din Bucure;ti, pe esplanada cu statui și este dedicat tuturor categoriilor de public, intrarea fiind gratuită.