Mădălina Ghenea este mama unui copil din Haiti

Apropo.ro / 24.07.2012, 12:40
Mădălina Ghenea este mama unui copil din Haiti
Modelul Mădălina Ghenea este mama unui băiețel adoptat la distanță, din Haiti. Pentru prima dată Mădălina l-a prezentat pe micuț publicului.

Mădălina Ghenea este mamă, dar de la distanță. Vedeta a înfiat un băiețel din Haiti, pe care îl vizitează de câte ori are ocazia și are grijă să nu îi lipsească nimic.

Mădălina este extrem de încântată de postura de mamă, iar acest lucru se poate observa și din fotografia în care apare alături de el, în timp ce îl hrănește.

Imaginea cu ei a fost publicată de Ghenea pe Facebook și însoțită de câteva cuvinte din partea modelului internațional.

„În Haiti l-am întâlnit pe acest copilaș care mi-a făcut viața mai frumoasă. Avea nevoie de o operație urgentă și l-am ajutat și de atunci e copilașul meu. Aș vrea să am zece copii și ai mei și adoptați”, a spus Mădălina Ghenea.