Autoritațile din județul Covasna intenționeaza sa atraga turiști în zona prin organizarea mai multor evenimente gastronomice, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, Vajda Lajos, a declarat, luni, ca aceasta zona a țarii poate sa atraga turiști atât din țara, cât și din strainatate prin specialitațile gastronomice pe care le are, astfel ca începând din acest an vor fi organizate mai multe evenimente pentru promovarea mâncarii tradiționale secuiești.
Daca în februarie la Balvanyos a fost organizata Pomana Porcului, în 20 mai în municipiul Sfântu Gheorghe va fi organizata Pomana Cârnaților. În comuna Belin, tot în acest an va fi organizat Festivalul Ciorbei de Pește, urmat, la Comandau, de Festivalul Ciupercii, unde se va gati tocanița cu ciuperci de 1.000 de litri. În Cernat, la toamna va avea loc Festivalul Cartofului, iar la Malnaș-Bai va fi organizat Festivalul Vânatului.
Vajda Lajos a spus ca, în cazul în care în manifestarile vor avea succes, atunci anul viitor numarul loc va fi dublat, urmând sa se organizeze Festivalul Palincii Secuiești, al Ciolanului, al Gulașului sau al Pastravului. De asemenea, CJ Covasna va declara anul 2007 Anul Evenimentelor Gastronomice și va acorda titlul de „Cel mai Amic Primar al Turismului din Covasna”.