Maratonul ,,Asia Express” continuă în ultima ţară din Drumul Dragonului: Thailanda – FOTO

De: Cristiana Trifu / 26.03.2018, 11:29

Maratonul ,,Asia Express” continuă în ultima ţară din Drumul Dragonului: Thailanda - FOTO
Cea mai pasionantă aventură din istoria televiziunii continuuã, începând cu luni seară, în ultima ţară din Drumul Dragonului, Thailanda. Jocul a început cu opt echipe, iar misiunile grele au restabilit ordinea în ceea ce priveşte şansa la marele premiu de 30.000 de Euro. Astfel, Ana Baniciu şi Raluk, Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu, dar şi Daniela Crudu alături de Vica Blochina sunt concurenţii care au în acest moment o şansă reală la câştig, fiind cei care se vor întrece în cea mai aprigă luptă de până acum.

După mai bine de 3500 de kilometri parcurşi prin trei ţări diferite, timp în care au supravieţuit cu doar 1 Euro pe zi, apelând la bunăvoinţa localnicilor, cele trei echipe ce s-au calificat în ultima etapă a acestui concurs şi văd în Thailanda o nouă provocare pe care o întâmpină cu multă determinare: ,,Urmează o zi grea, dar îmi doresc mult să îndeplinim probele bine, să fim mulţimite de noi.”, afirmă Raluka.

Cea mai vizitată ţară din lume, ce găzduieşte 35.000 de temple, a reuşit să îşi păstreze identitatea, cultura specială şi oameni renumiţi pentru ospitalitatea lor. Din Cambodgia, cea mai săracă ţară din Asia, concurenţii vor ajunge în mijlocul unei civilizaţii prospere: ,,Se vede că e mult mai evoluată, chiar din momentul în care am trecut graniţia..şoşelele începeau să fie toate asfaltate.”, mărturiseşte Vica. Luni seară, de la ora 20:00, telespectatorii Antena 1 vor putea urmări primele misiuni din Thailanda, care vor deveni din ce în ce mai dificile în această etapă a jocului. Deşi concurenţii se gândesc la plaje cu nisip fin, la apa cristalină şi la o atmosferă generală de vacanţă atunci când vorbesc despre această ţară, cel mai dur reality show le va pregăti o serie de probe care le vor pune la mare încercare pregătirea fizică, dar şi răbdarea.

Elefantul, simbolul naţional al Thailandei, va sta la baza provocărilor de luni seară. Echipele de pe podium vor apela încă o dată la bunăvoinţa localnicilor pentru a îndeplini prima misiune, timp în care vor mai avea de recreat o serie de fotografii ce ilustrează emblematicul animal al acestei ţări. Drumul Dragonului va continua şi în Satul Elefanţilor, cel mai mare sat de acest gen din lume, ce găzduieşte peste 250 de exemplare ce beneficiază de o îngrijire specială. Doar primele două echipe care vor ajunge la acest punct de întâlnire vor avea şansa să joace Proba Amuletei, pentru bonus şi suma de 1000 de Euro. Concurenţii vor avea de transportat coşuri încărcate, printr-o serie de obstacole ce le vor testa echilibrul şi rapiditatea, inclusiv printr-un ,,tunel” format din elefanţi, având grijă să nu piardă fructele cărate pe drum.

Luni seară, de la ora 20:00, telespectatorii Antena 1 vor putea urmări parcursul celor trei echipe rămase în competiţie, ce se vor lupta din răsputeri pentru a ajunge cât mai aproape de trofeu. Nervii întinşi la maximum, presiunea acestei etape, dar şi oboseala fizică şi psihică îşi vor spune cuvântul, iar relaţia dintre coechipieri pare că începe să clatine: ,,Luăm cele mai proaste decizii. Nu mai suport nimic!”-  toate acestea într-o nouă ediţie a celui mai dur reality show, ,,Asia Express”.