Maria Antoaneta

Apropo.ro / 08.10.2007, 01:10
Maria Antoaneta
Numele ei a devenit sinonim cu monarhia franceză şi toate excesele sale, dar povestea Mariei Antoaneta este mult mai complexă decît aceea a unei frivole suverane străine care a con­tribuit la declan­şarea Revoluţiei Franceze.

De la mariajul ei dezastruos, rămas necon­sumat vreme de şapte ani, şi pînă la relaţia dificilă cu mama sa, viaţa Mariei Antoaneta a fost un lung şir de umilinţe. Maria Antonia Josefa Johanna von Habsburg-Lothringen, născută arhiducesă a Austriei, a devenit regina Franţei prin căsătoria cu Ludovic August, devenit mai apoi Ludovic al XVI-lea. La 14 ani, în urma nunţii realizate prin procură, a fost forţată să renunţe, ca un act simbolic de loialitate, la naţionalitate, avere, servitori, prieteni şi chiar haine, permiţîndu-i-se, după lungi negocieri, să-şi păstreze căţeluşul rasa Shih tzu. Mai tîrziu, a trebuit să îndure umilinţa de a naşte în public, în faţa a sute de curteni. Presa a acuzat-o, de-a lungul timpului, de adulter, incest cu fiul său, lesbianism… Documentarul recreează viaţa nefericitei suverane, pînă la ultimele ei ore, petrecute într-o celulă sordidă a închi­sorii Bastilia. Legenda spune că ultimele ei cuvinte ar fi fost: “Îmi cer scuze, domnule, nu am făcut-o intenţionat”, adresate călăului pe care îl călcase pe picior. A fost executată cu două săptămîni înainte să împlinească 39 de ani.

Pentru a o descoperi pe adevărata Maria Antoaneta, regizoarea Sofia Coppola nu a luat în considerare faimoasa biografie scrisă de Stefan Zweig, care o judecă mult prea strict, şi a ales cartea Antoniei Fraser, care încearcă să găsească omul din spatele istoriei.