Marile show-uri de prime-time debutează în septembrie. Ce vedem la Antena 1 în această toamnă?

De: Cristiana Trifu / 28.08.2017, 14:44
Marile show-uri de prime-time debutează în septembrie. Ce vedem la Antena 1 în această toamnă?
Marile show-uri de prime-time debutează pe 8 septembrie la Antena 1. Fie că e vorba de talente înnăscute care vor arăta că deţin factorul X, de întreceri ascuţite între cei mai simpatici chefi, de oameni simpli care îşi vor schimba viaţa într-o singură oră, de vedete care fac show şi umor care va smulge hohote de râs, toamna aceasta, e clar: Antena 1 e mereu cu tine, mereu gata de spectacol!

Marea surpriză a toamnei la Antena 1 va fi cu certitudine premiera „The Wall – Marele Zid”, emisiune ce începe din 13 septembrie, de la 20.00. O combinaţie între quiz-show, noroc şi strategie, unul dintre cele mai de succes formate ale momentului pe piaţa internaţională, îşi plasează acţiunea într-un impresionant decor interactiv din Polonia. Emoţiile vor ajunge la o intensitate incredibilă pe măsură ce cei doi coechipieri vor atinge cu ajutorul bilelor roşii şi verzi câştiguri impresionante sau pierderi uriaşe. Emisiunea produsă de echipa coordonată de  Mona Segall va fi difuzată timp de trei zile pe săptămână, miercuri, joi şi vineri, de la 20.00.

Spectacolul prinde culoare în noul sezon al supershow-ului „X Factor”, lansat în 8 septembrie, imediat dupa Observator, de la 20.00. O ţară întreagă va căuta factorul X alături de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică, având ocazia să decidă alături de aceştia cine merită sau nu să ajungă pe marile scene ale lumii, încă din etapa audiţiilor. Poveşti şi personaje captivante se vor perinda şi în acest an prin faţa telespectatorilor, talente care merită să fie arătate, momente care vor surprinde sau vor emoţiona, toate vor da multă culoare spectacolului de la “X Factor” în fiecare seară de vineri, la Antena 1. În prima săptămână, telespectatorii vor avea parte de o porţie dublă a îndrăgitului show, cea de-a doua ediţie fiind difuzată în data de 10 septembrie.

Sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 20.00, imediat după Observator, „Te cunoc de undeva!” îşi deschide şi el porţile pentru o nouă etapă de show în care vedete din showbiz-ul autohton se vor întrece în transformări uluitoare şi reprezentaţii de excepţie.

Noul sezon „Chefi la cuţite” revine din 11 şi 12 septembrie, de la 20.00, imediat după Observator. Din toamna aceasta, între chef Sorin Bontea, chef Florin Dumitrescu şi chef Cătălin Scărlătescu competiţia este mai mare ca niciodată! Fiecare a câştigat până acum un sezon, iar noua miză pusă în joc va trebui să fie cucerită printr-o strategie bine pusă la punct, cu ajutorul celor mai talentaţi concurenţi. Jurizarea pe nevăzute se anunţă încă de pe acum a fi plină de suprize şi personaje care îî vor lăsa mască pe cei trei chefi.

Emoţiile puternice transmise de “The Wall – Marele Zid” vor fi risipite cu ajutorul hohotelor de râs puse în scenă de Mihai Bendeac şi echipa sa, în cel mai nou sezon “Băieţi de oraş”, un serial ce îi are în centrul acţiunii pe Roby, Daniela, Malone, Gina, Dorian, Renatta, Roboţelu’ şi Versace, persoaneje deja bine cunoscute publicului ce va fi difuzat la Antena 1 începând cu 13 septembrie, de la ora 21.00.

Comedia atinge cote alarmante cu cel de-al patrulea sezon al emisiunii „iUmor”, difuzat începând cu 17 septembrie, de la ora 21.00. Şi în acest sezon, mulţi dintre concurenţii care vor să îi surprindă pe juraţii Mihai Bendeac, Delia sau Cheloo au venit pentru prima dată în România, special pentru emisiunea ”iUmor. Efectele nu se vor lăsa mult aşteptate, aceaştia impresionând cu lucruri inimaginabile şi feluri unice de comedie din diferite zone ale lumii. Care vor fi cele mai interesante sketch-uri, cum vor reacţiona membrii celui mai nebun juriu din România sau ce numere ieşite din comun vor intra în lupta pentru marele premiu, telespectatorii vor vedea la iUmor începând de  duminică, 17 septembrie, la Antena1.