Marius Mihalache şi-a dus băiatul la Roma

De: Pusa Toader / 27.01.2012, 13:49
Marius Mihalache şi-a dus băiatul la Roma
Artistul şi-a răsfăţat fiul cum a ştiut mai bine şi i-a făcut toate poftele în Italia!

Celebrul ţambalist Marius Mihalache şi-a răsfăţat băiatul, pe Lorin, cu o mini vacanţă în Italia, la Roma. Chiar dacă artistul este deja familiarizat cu „Oraşul Etern”, căci face dese vizite în Italia, acolo unde este mereu solicitat să susţină concerte, pentru fiul său aceasta a fost prima excursie la Roma. Timp de patru zile, tatăl şi fiul au colindat toate străduţele Romei şi au vizitat cele mai importante obiective turistice, au mâncat multă îngheţată şi nu au ratat restaurantele, unde au încercat mai multe feluri de pizza şi spaghete.

Marius Mihalache„In Italia merg destul de des pentru concerte. In vacanţă am fost pentru prima oară la Roma, alături de fiul meu. Am stat patru zile şi ne-am distrat aşa cum numai noi doi ştim să o facem când ne simţim bine. Am umblat pe toate străzile Romei, de dimineaţă până seara, vizitând tot ce se putea vizita, mâncând îngheţată şi răsăţându-ne cu pizza şi spaghetti”, povesteşte artistul.

Şi dacă tot şi-a dus fiul la Roma, Marius Mihalache i-a „predat” şi puţină istorie lui Lorin, povestindu-i despre galdiatori şi imperiul roman. „A fost o vacanţă culturală pentru că în majoritatea timpului îi vorbeam lui Lori de Italia, de importanţa imperiului roman, de luptele dintre daci şi romani, de gladiatori şi Colosseum, despre religie şi Vatican, cum s-a inventat pizza, despre marii compozitori, pictori, scluptori italieni ai Renaşterii, dar şi despre fotbal, românii din Italia, emigranţi şi maşini”, mai spune celebrul ţambalist.

Marius MihalacheBineînţeles că băieţii din familia Mihalache nu au ratat nicio binemeritată sesiune de shopping, întorcându-se acasă cu multe parfumuri şi cu gândul la următoarea vacanţă.