Marius Moga: “Toată dragostea mea se duce în muzică, deocamdată”

De: Nicoleta Nicolae / 12.12.2012, 11:43
Marius Moga: “Toată dragostea mea se duce în muzică, deocamdată”
Unora le este antipatic, altora indiferent, dar cei mai mulţi dintre noi îi recunosc meritele. Moga este un tip grozav de talentat şi sties ă facă show atunci când este cazul. Cât e regie şi cât e pe bune la “Vocea României”, cum stă cu dragostea şi ce planuri are de sărbători, Marius vine să dea cărţile pe faţă.

– Spune-mi trei lucruri care te-au impresionat foarte mult în acest al doilea sezon al emisiunii „Vocea României”?

Talentul, ambiţia şi profesionalismul oamenilor care au venit sezonul ăsta. Se vede că sunt mult mai hotărâţi şi nu pot decât să mă bucur că mulţi oameni au ieşit din carapace şi au venit aici să- şi arate talentul.

– În acest show ai o relaţie „specială” cu Brenciu. Cât la sută e regie şi cât e pe bune?

Nu e nicio regie. Eu şi Brenciu suntem două zodii care ar trebui să se înţeleagă perfect, Fecioară şi Capricorn, numai că nu ştiu ce se întâmplă. Suntem ca nişte spiriduşi în timpul emisiunii şi ne mai aruncăm unul altuia săgeţi, dar la final ne strângem mâna şi nu stăm să luăm dupa noi discuţiile din platou, care oricum vor fi uitate într-o săptămână. Eu îmi dau cu părerea şi lui nu-i place!

Marius Moga

– I-ai compune o piesă lui Brenciu?
Da, i-aş compune o piesă. Chiar nu e aşa crunt cum pare la televizor!

– Ai o melodie cu Ştefan Bănică. E un duet interesant. A cui a fost ideea?

Nu mai ştiu… M-a sunat Ştefan într-o zi, ne-am întâlnit, iniţial nu era vorba de nicio piesă, am vrut doar să stăm mai mult de vorbă pentru că nu am avut niciodată ocazia să schimbăm mai mult de trei vorbe. Într-o zi l-am invitat la studio şi atunci am făcut şi piesa.

– Ai un frate regizor de videoclipuri. Cine l-a ajutat să ajungă acolo unde e azi?

Talentul, Facultatea de Regie pe care a terminat-o şi eu cum am putut.

– Cum ai descrie relaţia ta cu Iulian? Cât de bine vă înţelegeţi?

Ne înţelegem mai bine acum decât atunci când eram mai mici. Acum ne dăm sfaturi unul altuia despre cum să ne fie bine.

– Cât de importantă este familia în viaţa ta?

Eu de la 18 ani am plecat de acasă şi mereu i-am văzut pe ai mei de câteva ori pe an. Dar atunci ca şi acum încerc să ajung la Alba cât de des pot!

– Cât de importantă este iubirea pentru Marius Moga? Iubeşti acum? Mai ai timp de dragoste?

E foarte importantă, numai că trebuie să o ai şi să găseşti persoana căreia să i-o oferi. Eu acum iubesc tot, de la muzică, la drumuri, locuri, oamenii noi pe care îi întâlnesc. Dacă vă referiţi la jumătatea mea… nu! Toată dragostea mea se duce în muzică, deocamdată.

Marius Moga

– Ce faci de sărbători?

Crăciunul îl voi face la Alba, iar de Revelion nu am încă niciun plan.

– Ce îţi doreşti cel mai mult de la anul care vine?

Dragoste, inspiraţie şi sănătate!

Nicoleta Nicolae