Marlene Dietrich – 100 de ani

Apropo.ro / 20.12.2001, 11:04
Marlene Dietrich - 100 de ani
Berlinul celebreaza, joi, cu mare solemnitate, în cadrul unei ceremonii la care va participa și președintele republicii, Johannes Rau, centenarul nașterii actriței Marlene Dietrich, informeaza AFP. "Sînt, Dumnezeu fie laudat, berlineza", scria ea în memoriile


Berlinul celebreaza, joi, cu mare solemnitate, în cadrul unei ceremonii la care va participa și președintele republicii, Johannes Rau, centenarul nașterii actriței Marlene Dietrich, informeaza AFP. „Sînt, Dumnezeu fie laudat, berlineza”, scria ea în memoriile sale. „Îngerul albastru” a încetat din viața la vîrsta de 90 de ani, în 1992, la Paris, într-un apartament unde a stat izolata timp de 12 ani. Ea a ținut însa sa fie înmormîntata în orașul sau natal.

Plecata la Hollywood la puțina vreme dupa apariția sa în „Îngerul albastru” de Josef Sternberg (1930), cea care a fost sex-simbolul unei generații a avut relații conflictuale cu țara sa de origine de-a lungul întregii sale cariere.

Ministrul Propagandei în cel de-al treilea Reich, Joseph Goebbels, i-a cerut în 1934, sa se „întoarca în patria sa, pentru a intra în rolul istoric de simbol al industriei cinematografice germane”. Ca raspuns, vedeta a decis sa ceara cetațenia americana.

Ea chiar a însoțit trupele americane pe frontul european, cîntînd pentru soldați, așa cum a facut-o din nou în 1948, pe ecran, în filmul „A Foreign Affair” de Billy Wilder. Vorbind la postul de radio BBC pentru soldații germani, cu puțina vreme înainte de capitulare, ea a mers pîna acolo încît a spus: „Nu va sacrificați! Razboiul este un rahat! Hitler este un idiot!”.

Daca președintele german a decis sa o omagieze, joi, pe „o artista fara pereche, ce a luptat pentru libertate și democrație în perioada dictaturii național-socialiste”, mulți sînt germanii care, dupa 1945, au continuat sa o considere tradatoare.

Astfel, la ultima sa apariție în Germania, în 1960, mulțimile adunate în fața teatrelor unde fanii sai o aclamau, au purtat pancarte pe care scria „Go Home!”.

Fiica a unui ofițer prusac, Maria Magdalena von Losch, Marlene, a ascuns un caracter sever, format de educația sa stricta, sub înfațișarea de vampa cu voce languroasa. Ea a fost însa și o mare consumatoare de alcool și de medicamente.

Aniversarea nașterii sale, la 27 decembrie 1901, la Berlin, a început miercuri. Pe lînga o expoziție la Muzeul de Film care se va deschide la 7 februarie, doua teatre vor prezenta piese ce îi sînt dedicate, iar la Friedrichstadtpalast va ava loc o gala speciala.

De asemenea, muzeul homosexual din Berlin îi va dedica o expoziție pe tema „Marlene și al treilea sex”, iar televiziunea germana a început sa redifuzeze capodoperele sale, de la „Îngerul albastru” la „Shanghai Express”.

Sursa : mediafax.ro

Tags: