„Miau”, pisica de 18 kilograme

De: Gabriela Voicu / 21.04.2012, 13:14
Miau este o pisică supraponderală care trebuie să urmeze dietă pentru a pierde o parte din cele 18 kilograme pe care le are.

O pisica de 18 kilograme a fost dusa de stapanul ei, în vârstă de 87 de ani la un centru de îngrijire a animalelor care acum se ocupă de dieta pisicii pentru ca aceasta să fie adoptată după ce va mai slăbi.

Miau are doi ani și initial a fost dus la un centru pentru animale din New Mexico, dar aceștia au trimis-o la o clinică specială din Santa Fe.

Miau va fi supus unui regim special, iar scopul este să slăbească măcar cinci kilograme pentru a putea fi dat spre adopție. Centrul de animale plănuiește să-i țină la curent pe cei care își doresc să adopte pisica prin postarea pe Facebook a modului in care decurge evoluția dietei.

Pisicii adulte cântăresc în mod normal între două și șase kilograme. Totuși, Miau nu este cea mai grasă pisică din lume. Recordul îi aparține lui Himmy, din Australia, care cântărea aproape 22 de kilograme. De la cazul lui Himmy, Cartea Recordurilor a refuzat să mai înregistreze astfel de „performanțe” pentru a nu încuraja și alți stăpâni să-și hrănească excesiv animalele.

În privința lui Miau, cei de la centru așteaptă rezultatele analizelor de sânge pentru a se asigura că pisica nu are probleme cu inima. De când a fost luat în grijă de specialiștii în dietă, felina obeza a slăbit deja cateva sute de grame.