Michael Jackson a fost castrat chimic de tatăl său. Motivul?!

Apropo.ro / 11.07.2018, 15:43
Michael Jackson a fost castrat chimic de tatăl său. Motivul?!
Michael Jackson a fost castrat chimic, pentru a-şi păstra vocea, la cererea tatălui său, Joe Jackson, afirmă fostul medic personal al starului american, Conrad Murray, care a fost condamnat pentru uciderea cântăreţului.

Relaţiile dintre Joe Jackson – decedat la vârsta de 89 de ani, la sfârşitul lunii iunie – şi copiii săi au fost foarte complicate, iar Conrad Murray spune, într-o înregistrare publicată de site-ul The Blast, că acesta a fost „unul dintre cei mai groaznici părinţi din istorie”.

În aceeaşi înregistrare, Conrad Murray spune că a auzit de la pacientul său multe poveşti despre atrocităţile la care l-a supus tatăl lui.

„Îl cunoşteam şi mă ocupam îndeaproape de Michael Jackson. Mi-a povestit despre multele suferinţe provocate de tatăl său şi pe care le-a calificat drept abominabile, care au depăşit imaginaţia şi cuvintele”, a spus acesta, scrie mediafax.ro.

Joe Jackson avea o temere, aceea că timbrul vocii lui Michael se va modifica în timpul pubertăţii. De la lansarea grupului Jackson 5, mezinul era starul. La nici 6 ani, Michael era cel mai talentat şi charismatic dintre fraţii săi.

Pentru ca vocea lui Michael să nu se modifice, Joe ar fi cerut ca acesta să fie pur şi simplu „castrat chimic”, a spus medicul Conrad Murray.

Familia artistului nu a făcut comentarii privind acest subiect.