Cântaretul american Michael Jackson s-ar putea casatori în curând cu bona copiilor lui, Grace Rwaramba, conform unor surse apropiate starului, informeaza handbag.com.
Conform publicatiei Daily Star, starul muzicii pop, care a mai fost casatorit cu Lisa Marie Presley si Debbie Rowe, mama a doi dintre cei trei copii ai lui, planuieste sa se casatoreasca din nou.
Dupa procesul în care a fost achitat, intentat pentru abuz asupra unui minor, Jackson a trait o perioada în Bahrain. Vedeta a anuntat în urma cu câteva luni ca doreste sa se mute în Europa si a fost vazut foarte des în Irlanda, unde se pare ca vrea sa înregistreze un nou album.
Rwaramba, pe care copii lui Jackson o striga „mama”, si autorul hitului „Thriller” planuiesc nunta de când a luat sfârsit disputa privind custodia copiilor lui Michael Jackson, la începutul lunii octombrie.
Debbie Rowe a nascut doi copii în timpul mariajului de trei ani cu Michael Jackson, Prince si Paris, dar a renuntat la drepturile parentale în 2001. Ea a declansat procedurile de recuperare a acestor drepturi în 2004, când starul pop a fost acuzat de abuz sexual asupra unui minor.
În urma întelegerii dintre Rowe si Jackson, copiii au ramas în custodia tatalui.
Jackson mai este tatal unui baiat, Prince Michael II, pe care îl striga Blanket si care a fost conceput cu o mama surogat a carei identitate nu este cunoscuta.
Cântaretul va primi, în noiembrie, un premiu pentru întreaga cariera în cadrul ceremoniei de decernare a World Music Awards, urmând ca aceasta sa fie prima lui aparitie publica în Marea Britanie din ultimii noua ani.