Michael Phelps ar putea pierde medaliile olimpice câștigate la Londra

Apropo.ro / 20.08.2012, 09:08
Michael Phelps, cel mai medaliat sportiv din istoria Jocurilor Olimpice, riscă să piardă medaliile cucerite la Londra, ca urmare a apariției sale într-o campanie publicitară pentru un brand de renume.

Înotătorul american Michael Phelps, cel care a reușit să obțină cele mai multe medalii din istoria Jocurilor Olimpice, ar putea pierde titlurile obținute, ca urmare a apariției sale într-o campanie publicitată pentru Louis Vuitton.

Michael Phelps a câștigat la Londra șase medalii, patru de aur și două de argint.

Michael Phelps

Pozele realizate pentru Louis Vuitton, alături de fosta gimnastă rusă Larissa Latînina, și apărute pe Internet pe 13 august, l-ar putea costa pe înotătorul american foarte mult.

Potrivit articolului 40 din Regulamentul Comitetului Olimpic Internațional, sportivii nu au voie să participe la campanii publicitare în perioada 18 iulie – 16 august.

Însă, două fotografii cu Phelps au apărut pe Twitter pe 13 august, deci cu trei zile înainte de expirarea perioadei oficiale de interdicție.

Citește mai multe detalii despre sportivii și aparițiile în campaniile publicitare, pe Mediafax.ro