Michael Schumacher respiră fără ajutorul aparatelor

De: Carmen Ulian / 07.03.2014, 17:30
Michael Schumacher respiră fără ajutorul aparatelor
Michael Schumacher poate respira singur acum, dar starea sa de sănătate rămâne în continuare gravă.

Starea de sănătate a fostului pilot de Formula 1 Michael Schumacher continuă să fie gravă, dar germanul poate respira singur, fără ajutorul aparatelor, a scris, vineri, cotidianul Gazzetta dello Sport, citat de presa italiană.

Pentru că distracție și pentru că informație! Noi te placem, tu ne PLACI?

Situația rămâne neschimbată. Toate informațiile medicale care nu sunt confirmate de echipa medicală sau de reprezentanții lui Michael trebuie considerate ca nefiind valabile„, a declarat Kehm, într-un scurt comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Schumacher ar fi fost mutat într-o rezervă specială a spitalului, în care au acces foarte puține persoane. Printre acestea, soția sa Corinna și cei doi copii Mick și Gina Maria, dar și prieteni săi de-o viață, președintele FIA, Jean Todt, și fostul conducător al echipelor Ferrari și Mercedes, Ross Brawn.

Medicii spun că Schumacher trebuie să audă voci cunoscute, ce ar putea ajuta la trezirea sa din comă. Cotidianul italian a mai notat că, uneori, în timp ce i se vorbește, lui Schumacher i se schimbă expresia feței și el chiar își mișcă mâinile.