Mihaela Rădulescu – Cît de bulversant a fost 2008?

– Cum îţi petreci Sărbătorile anul acesta?
Cu familia, ca toată lumea. Din fericire, avem Sărbători duble, aşa că Ayan va fi fericit şi de Hanuka şi de Crăciun.

– Ce cadouri ţi-a cerut deja Ayan?
Are nişte “pretenţii” mult mai coerente decît mulţi oa­meni mari pe care-i cunosc. Am stabilit împreună care sînt “urgenţele” şi i le-am comunicat Moşului.

– Cum e viaţa voastră acum?
Nu prea s-a schimbat nimic. Din păcate, prea mulţi oa­meni proşti îşi tot dau cu părerea despre viaţa mea în acest moment, fără să aibă decenţa de a se gîndi înainte să vorbească şi de a aştepta să cunoască adevărul, dacă tot ţin morţiş să-i judece pe alţii. Copilul meu are între­bări şi curiozităţi pe care le are orice copil de vîrsta lui şi sper că va avea exact forţa mea de a rezista la toate în­cer­cările vieţii şi, mai ales, la toate răutăţile unei lumi bol­nave precum cea în care trăim…

Sîntem îndrăgostiţi unul de altul şi aşa vom fi pe veci, ştiu sigur. Pentru puiul meu, sînt doar mama lui, care-l iubeşte cel mai mult pe lume. Nimic altceva! Pentru restul lumii, sînt ce-i convine fie­că­ruia să creadă despre mine, după cum îl duce capul sau du­pă cum îi este caracterul. Simt o susţinere şi o ad­mi­ra­ţie cum n-am mai simţit în nici o altă situaţie, dar vine exact din direcţiile opuse aşteptărilor mele…

– Cînd se termină acest sezon al “Duminicii în familie” şi cînd te revedem în 2009?

Noi am discutat doar în ani pînă acum şi am sărbătorit 10 ani de emisiune. Ne-am dat seama recent că, dacă vor­bim în sezoane, batem orice record de pînă acum – 22 de sezoane de televiziune. Nu facem schimbări majore, ci doar adăugăm rubrici noi, le înlocuim pe cele care şi-au făcut datoria şi căutăm să fim profesionişti desăvîrşiţi. Culmea e că asta contează cel mai puţin astăzi, dacă te uiţi la cine are succes, ce “vedete” ne sînt colegi de brea­s­lă în ultima vreme… Prefer să fiu un om de televiziune de modă veche şi să-mi fac meseria aşa cum am făcut-o mereu – cu seriozitate, pasiune, firesc şi respect pentru public. Nu e genul meu să vorbesc în limbaj de lemn, dar cu meseria n-am glumit niciodată, e munca mea de atîţia ani, e pasiunea mea şi felul meu de a fi o femeie pe pi­cioa­rele ei.

“A fost un an ca o furtună”

– Cît de bulversant a fost acest an pentru tine?
S-au întîmplat multe, ce-i drept, dar eu ştiu adevărul şi-mi păstrez demnitatea şi decenţa de a nu face publice nici motivele divorţului şi nici alte amănunte care n-au de ce să fie împărţite cu lumea. E jenant tot spectacolul mediatic, e penibil, e degradant tot ce face cam toată presa monde­nă, cu foarte mici excepţii. Au trecut de toate limitele, in­clusiv de cele legale, mi s-au pus în gură vorbe pe care nu le-am spus niciodată, s-au dat citate copioase din poveşti halucinante pe care nu le-am spus niciodată, s-au inventat cele mai odioase poveşti, am asistat la tot dezmăţul pros­ti­ei unor femei pe care le cunosc, al unor colegi şi al unor zia­rişti fără scrupule.

Mă întreb, la capătul acestor zbateri, bîrfe, răutăţi: ei cu ce s-au ales? Am avut un an interesant, am ce să cern, am ce să povestesc, am ce să înţeleg mai bi­ne şi mai profund despre mine şi despre oamenii din jurul meu. A fost un an ca o furtună, dar la un moment dat a ră­sărit un soare, s-a lăsat o linişte, şi-o tihnă, şi-o claritate. E im­portant să fac din nou această precizare: despărţirea de Elan nu are nici o legătură cu Dani. E un adevăr care mai stîr­peşte din aberaţiile cu care unii patroni de presă fac ave­re în această perioadă. În rest, e o poveste care se simte bine consumată în intimitate.

– Ce afirmaţii încă te mai rănesc?
Cele care privesc calitatea de mamă şi cele care pre­zintă publicului o minciună grosolană despre mine, aşa cum a făcut-o recent ziarul “Libertatea”, pu­bli­cînd pe prima pagină declaraţii vulgare de­spre cum arată viaţa mea cu Dani, pretinzînd că eu le-aş fi spus şi folosind de la un cap la al­tul ghilimele. Mai rău, mai jos, mai ne­profe­sio­nist şi mai dureros de-atît nu cred că se poate. I-am dat în judecată, dar gustul amar rămîne. şi mai trist, rămîne în mintea oamenilor care mă cunosc, dar care sînt superficiali, ideea că, poate, am luat-o razna şi am început să spun poveşti vulgare despre viaţa mea intimă.

Asta doare, dar trece ca toate durerile. Cel mai greu e de suportat dezamăgirea provocată de un om drag, asta mi-a fost mereu greu să duc… Dar duc orice şi pentru că am o solidă temelie psihică, dar şi pentru că am un copil de cre­s­cut şi n-aş vrea să aibă habar despre ce-ar însemna o ma­mă depresivă. Am vă­zut cîte­va şi m-a tulburat spec­tacolul. Cred că sînt cel mai bun profesor antide­pre­si­e pe care-l cunosc, atît pen­­tru mine cît şi pentru cei din jurul meu.

– Ce campanii umanitare ai sprijinit anul acesta?
Munca mea umanitară nu mai are de multă vreme pauze sau sincope. Eu nu ajut oameni pentru că vine Paştele sau Crăciunul. Anul acesta, am lucrat mai mult pentru Hospice “Casa speranţei” (copii cu boli incurabile), United Way (ca­re are peste 25 de proiecte sociale care necesită finanţare şi sprijinul meu), campania naţională antifumat, iniţiată de Ministerul Sănătăţii, acţiunile ecologice ale organizaţiei “Mai mult verde”, proiectul ecologic “Tăşuleasa social”, o cam­panie pentru sprijirea refugiaţilor şi numeroase aju­toare pentru cazuri umanitare deosebite.

– Eşti fericită?
Am clipe de fericire, ca voi toţi. şi le savurez, le trăiesc prin toţi porii, nu stau să le fac analiza gramaticală şi filozofică. Sînt o fană a sintagmei “joie de vivre” – eu chiar ştiu să mă bu­cur de orice fior care mă străbate. Colecţionez fiori şi mi-i agăţ în suflet ca să zîmbesc cînd mă întreabă cineva dacă-s fericită…

Duminica în familie – duminică, 15.00, Antena 1