Mihaela Rădulescu, despre relaţia la distanţă cu Dani

– Te-am văzut la televizor de
sărbători. Te revedem şi în martie?
E posibil, dacă se face vreo ediţie specială, căci asta e
„specialitatea” mea în ultima vreme. Vin cu mare plăcere să prezint
emisiuni de divertisment, dar doar dacă sunt sporadice şi de
calitate. Acum nu mai am proiecte în televiziune. Am încetat să mai
visez formate şi desfăşurătoare, am decis cândva că televizunea e
un drum pe care mai vin doar …”în plimbare”, să spunem…

– La televizor pari foarte slabă, dar cu muşchii foarte bine
definiţi. Cât sport faci pe zi?
Cât ar trebui să facă orice femeie de vârsta mea şi chiar orice
bărbat. O oră de mişcare, zilnic, indiferent de ce numeşte fiecare
mişcare. Eu combin mersul pe jos cu gimnastica, yoga, stretching,
alergare, forţa. Mi-am făcut singură un program potrivit pentru
mine şi îl fac fără să-mi inventez scuze că n-am timp. Le fac, căci
înseamnă în primul rând sănătate şi abia apoi un trup reuşit.

– Şi cum se face că nu îmbătrâneşti? Mama ta e la
fel?
Mama a fost şi este foarte frumoasă şi m-aş bucura să-i semăn,
peste ani. Refuz să mă gândesc la vârstă şi la ce aduce ea pe chip
ca la ceva rău, tragic… M-am lămurit demult că ce se vede
contează cel mai puţin…. Prefer să mă concentrez pe strălucirea
din ochi, pe-aia nu vreau s-o pierd niciodată. Cred că e singurul
fel în care se vede iubirea, nu ?

– Ayan ce face? Cum se descurcă la şcoală?
O, minunat, sunt cea mai mândră mamă din lume! Ştiu că pare o
exagerare a mai tuturor mamelor care- şi iubesc la nebunie copii,
dar am argumente şi motive să fiu mândră – nu ia decât note
maxime, îi place să citească, adora matematica şi vorbeşte
incredibil de corect şi de bogat franceza şi engleza. Cum să nu fiu
mândră? Abia m-am întors de la şedinţa cu părinţii, unde copilul
meu a fost numai lăudat, atât pentru rezultatele şcolare, cât şi
pentru felul în care e iubit de toţi ceilalţi copii. Ce să fac, nu
mă pot abţine să mă laud cu fii-miu, doar nu vrei să strig în gura
mare că-s o mamă grozavă?! Iartă-mă, glumesc, dar, sunt exact mama
care mi-am dorit să-i fiu copilului meu.

– Te solicită pentru teme?
Dacă mă solicită?! Asta facem împreună, zilnic, la franceză,
mathematică, engleză, lectură, experimente, proiecte… Nu cred că
un copil lăsat să se descurce singur are aceleaşi rezultate bune ca
unul de care se ocupă un părinte, cu toate dedicaţia şi rabdarea
necesare.

– Ti se pare greu?
Mi s-ar părea greu să-l
las să se descurce singur. Ar fi chiar nedrept.

– Cum va petreceţi timpul liber?
În fiecare zi are, după şcoală, câte o activitate, sportivă sau
artistică – pian, tenis, înot, călărie, ebraică, teatru. Timpul
liber, adică timpul de joacă, e numai pentru joacă! Mai ieşim la
spectacole, la Opera, la concerte, expoziţii… Îi arăt de toate,
încerc să consum tot ce are „nutritiv” şi valoros zona asta
minunată în care trăim amândoi. Avem timp şi de prieteni şi de
filme şi de ieşit cu bicicletele împreună…. Nu ne rămâne mai
deloc timp pentru televizor sau… jocuri pe computer, aşa că….
(sunt un strateg bun, ca să nu mă mai laud ce mamă grozavă
sunt).

– Am citit undeva că îţi mai doreşti copii. Aşa
este?
O. da, aş mai vrea. Dar nu e un subiect de „servit” în
public….

– Ayan ţi-a cerut vreodată un frăţior sau o
surioară?
Nu, e fericit cu prietenii lui, cu verişoarele lui….

– Cum e o relaţie la distanţă?
E tot o iubire, deşi unii îi pun eticheta asta rece şi inspidă de
„relaţie la distanţă”. Doar are alte reguli, alte intensităţi, alte
doruri şi… probabil mult mai multe şanse să ţina…

– Ai vreun secret care poate să ţină o relaţie la
distanţă?
Niciunul. Iubirea e mereu o taină pentru cei din afara ei şi o
lumină minunată pentru cei care o trăiesc. Ar fi atât de aiurea să
ne dăm sfaturi unii altora despre cum să fim fericiţi.

– Există momente în care ţi se pare prea complicată această
relaţie?
Nu, n-a fost nimic complicat niciodată. Pe terenul nostru se joacă
diferit, după nişte reguli făcute de noi şi, în general, fără
public spectator…