Mihaela şi Mihai, concurenţi ”Mireasă pentru fiul meu”, au avut parte de o ”Nuntă cu scântei” – FOTO

De: Cristiana Trifu / 11.09.2017, 11:48
Mihaela şi Mihai, concurenţi ”Mireasă pentru fiul meu”, au avut parte de o ”Nuntă cu scântei” - FOTO
Mihaela şi Mihai au avut parte de nunta pe care au visat-o, asta în ciuda faptului că au fost nevoiţi să treacă prin multe încercări înainte de a ajunge în faţa altarului. Cei doi s-au bucurat, într-un final, de o ”Nuntă cu scântei”, dar de data aceasta au fost scântei de fericire.

Mihalea şi Mihai se căsătoriseră civil încă din marea finală a îndrăgitului reality-show ”Mireasă pentru fiul meu”, însă şi-au dorit să se cunune religios şi să se aibă parte de nunta visurilor lor. Acest lucru s-a întâmplat în cadrul show-ului ”Nuntă cu scântei”, difuzat de luni şi până sâmbătă, de la ora 14.00, la Antena 1. Cei doi au întâmpinat dificultăţi tocmai din partea familiei miresei, însă, pe parcurs, problemele au fost rezolvate şi Mihaela a sclipit la propriu într-o minunată rochie de mireasă.

Astăzi, începând cu ora 14.00, la Antena 1, telespectatorii vor putea face cunoştinţă cu un alt cuplu, Florentina şi Sorin. Aceştia vin de la 300 de kilometri depărtare, de la Calafat, şi aduc cu ei o poveste tulburătoare. Au doi copii pentru care sunt în stare de orice sacrificiu şi, din cauza greutăţilor, nu au reuşit să-şi împlinescă visul de avea o nuntă până acum.

Ba, mai mult, ei au avut probleme şi din cauza familiilor din care provin, pentru că s-au împotrivit o lungă perioadă de timp relaţiei lor.  Acum, după ce amândoi s-au împăcat cu mamele lor, Florentina şi Sorin spun că sunt pregătiţi să facă marele pas în cadrul show-ului ”Nuntă cu scântei”.

Provocarea va fi una foarte mare, cuplul având la dispoziţie o singură zi pentru organizarea marelui eveniment. Şi asta nu este tot, mamele lor vor întâmpina greutăţi neaşteptate ce le pun în pericol participarea la emsiune.

Dacă vor avea tăria să treacă peste toate obstacolele şi vor reuşi să organizeze o nuntă în numai o singură zi, telespectatorii vor putea vedea, vineri şi sâmbătă, de la ora 14.00, numai la Antena 1, la ”Nuntă cu scântei”.