Mihai Bendeac asistă la propria înmormântare

De: Cătălina Matei / 21.10.2016, 11:12
Mihai Bendeac asistă la propria înmormântare
După o zi în care, spre exasperarea lui Bendeac, pe scena iUmor se prezintă numai concurenţi foarte slab pregătiţi, în ediţia de duminică, 23 octombrie, actorul va avea parte de o surpriză de proporţii în momentul în care un concurent îi va pregăti înmormântarea şi-i va cânta prohodul în direct.

„Când foarte mulţi concurenţi se gândeau că dacă mă duc acolo, mă înmormântează ăla, uite că a venit unul care m-a înmormântat el pe mine”, spune Mihai Bendeac. Chiar dacă s-a mai şi distrat pe alocuri la acest moment, actorul ar avea totuşi o problemă cu această situaţie: „Eu aş vrea să fiu incinerat. Puteţi să vă gândiţi la ceva apropo de treaba asta? Arde-te-ar focu’, Bendeac” sau ceva de genul acesta?

Deşi i s-a părut destul de nefiresc să participe la propria-i înmormântare, Bendeac a apreciat-o ca fiind una „corectă, corespunzătoare”, dar mai ales originală. Dacă cineva l-ar fi pus să facă o listă cu tot felul de idei trăsnite, actorul spune că nu i-ar fi trecut nicio clipă prin minte să se gândească la „înmormântarea mea de viu”.  Cheloo a fost de părere că „n-a fost o înmormântare de calitate, ci una de mântuială, că de mântuire, în niciun caz nu a putut fi vorba.

La rândul ei, Delia se arată mulţumită că cel ales să fie înmormântat în direct a fost Bendeac şi nu Cheloo. „Mă bucur că l-aţi ales pe el. Dcă l-aţi fi ales pe Cheloo, probabil că mureaţi dumneavoastră înainte!”

Un singur lucru l-a deranjat pe Cheloo la acest moment, faptul că nu a fost mai multă veselie. „Omul trebuie să se bucure când părăseşte această existenţă de trei lei. Omul trebuie să bea, să se bucure, nu să plângă, că a plecat dintre noi, săracul. Stai, mă,liniştit, că viaţa e un chin!”, conchide Cheloo.