Mihai Eminescu a murit intoxicat cu mercur

De: Carmen Ulian / 16.01.2015, 15:00
Mihai Eminescu a murit intoxicat cu mercur
Academicianul Victor Voicu, farmacolog si toxicolog, a declarat că poetul Mihai Eminescu a murit răpus de mercur, după ce a fost tratat greșit pentru sifilis.

Eminescu a fost diagnosticat și tratat greșit pentru sifilis, mercurul folosit în tratament generând lezări ale sistemului nervos și cardiovascular grave și ireversibile, a spus academicianul Victor Voicu, farmacolog si toxicolog, joi, la lansarea unui volum dedicat poetului.

Acest punct de vedere se regăsește în volumul ” Maladia lui Eminescu și maladiile imaginare ale eminescologilor”, editat de Fundația Națională pentru Știință și Artă și lansat joi la Academia Română. Volumul poartă semnătura unor nume importante din medicina românească, care, într-o serie de articole complementare, aduc argumente cu privire la natura reală a bolii de care a suferit Eminescu și motivul morții sale premature.

La lansare, academicianul Victor Voicu, farmacolog si toxicolog, coautor al volumului, a spus că „la autopsie nu s-au gasit leziunile specifice sistemului în creier, care sunt leziuni specifice sifilisului”. „Era ignoranța vremii. Nu se putea pune la vremea aia diagnostic cert de sifilis. Era și o modă, boala venerică, sexuală era foarte frecventă, inclusiv la marii artiști. Tratamentul cu mercur nu a facut decât să genereze lezări ale sistemului nervos și cardiovascular, ireversibile, grave”, a spus academicianul Voicu.

Mai multe detalii pe Mediafax