Mii de zboruri anulate în SUA din cauza unei furtuni de zăpadă

De: Marian Andrei / 06.03.2013, 11:30
Mii de zboruri anulate în SUA din cauza unei furtuni de zăpadă
Viscolul care a afectat mai multe state din nordul SUA a determinat ieri anularea a aproximativ 2.600 de zboruri și închiderea a sute de școli, făcând drumurile impracticabile în numeroase regiuni.

Peste zece state, din Minnesota până în Virginia, se aflau pe traseul acestei furtuni care a antrenat ninsori abundente, în statul Montana stratul de zăpadă ajungând la 60 de centimetri.

Surprinde-ți mama sau iubita cu o felicitare de Mărțișor!

Cel puțin patru persoane au murit în accidente pe străzile și autostrăzile acoperite de zăpadă sau polei, potrivit presei locale.

„Sunt așteptate cantități impresionante de zăpadă, care vor face deplasările periculoase”, au avertizat serviciile americane de meteorologie, sfătuind populația să nu se deplaseze decât în caz de urgență.

Peste 900 de zboruri au fost anulate pe aeroportul O’Hare din Chicago, una dintre cele mai importante platforme aeroportuare americane, iar alte câteva sute pe alte aeroporturi.

Mai mult, 1.162 de zboruri prevăzute pentru azi au fost anulate în așteptarea furtunii, majoritatea în regiunea capitalei federale Washington.

Serviciile naționale de meteorologie au anunțat că furtuna va crește în intensitate atunci când va ajunge în statele de pe malul Atlanticului.