Mircea Diaconu ar putea pierde postul de director al Teatrului „C.I. Nottara”

Apropo.ro / 19.09.2011, 13:00
Mircea Diaconu ar putea pierde postul de director al Teatrului
Mircea Diaconu ar putea pierde postul de director al Teatrului "C.I. Nottara", deoarece mai este si parlamentar.

Instanta Curtii de Apel Bucuresti a respins ca nefondata, in 16 septembrie, contestatia lui Mircea Diaconu in cazul deciziei din 27 ianuarie prin care Agentia Nationala din Integritate a constatat starea de incompatibilitate in care se afla din decembrie 2008, in conditiile in care, pe langa calitatea de parlamentar, acesta ocupa si functia de director-manager al Teatrului „C.I. Nottara” din Capitala.

Agentia Nationala de Integritate s-a sesizat din oficiu, pe 15 noiembrie 2010, in urma publicarii unui material de presa cu privire la posibila nerespectare de catre Mircea Diaconu a regimului juridic al incompatibilitatilor.

Potrivit ANI, Mircea Diaconu este senator din 19 decembrie 2008, iar de atunci a fost simultan si director-manager al Teatrului „C.I. Nottara”.

Mircea Diaconu declara atunci, pentru Mediafax, ca are o decizie a Senatului potrivit careia activitatea sa artistica „si nu comerciala” nu este incompatibila cu functia de senator.

Citeste mai multe detalii despre Mircea Diaconu, in pericol sa piarda postul de director de la Nottara, pe Mediafax