Mirela Vaida, despre poftele din timpul sarcinii: ”Vin cu borcanul după mine, în culise”

De: Alexandra Necsoiu / 26.10.2018, 14:33
Mirela Vaida, despre poftele din timpul sarcinii: ”Vin cu borcanul după mine, în culise”
Mirela Vaida, moderatoarea emisiunii ”Totul pentru dragoste – La bine şi la greu” difuzată în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1, care a dezvăluit că aşteaptă al treilea copil, se declară fericită că are o sarcină uşoară, fără greţuri, însă şi cu pofte pe măsură.

Vedeta Antena 1 mărturiseşte că deja toţi colegii îi cunosc poftele de graviduţă, pentru că merge cu borcanele de murături, după ea, la filmări.

”Am poftă de mâncare acră şi piperată. Nu mănânc excesiv, dar am aceste pofte. Vin cu borcanul de castraveţi muraţi în culise. Fetele mă mai machiază, eu mai mănânc un cornişon. Nu am luat decât două kilograme în aceste cinci luni, sunt mai bine decât mă aşteptam”, a declarat Mirela Vaida în cadrul emisiunii ”Prietenii de la 11”.
Mirela are un program foarte încărcat, prezintă zilnic o emisiune live la Antena 1, este  parte din echipa musicalului Mamma Mia, iar în weekend are spectacole la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, dar spune că se simte bine şi că îşi doreşte să fie la fel de activă în continuare.