Morris îşi doreşte o colaborare cu Pitbull

De: Cătălina Matei / 13.04.2012, 08:00
Morris îşi doreşte o colaborare cu Pitbull
După ce a făcut furori cu piesele “Desire” şi “Havana Lover”, Morris a luat acum “avânt” peste hotare cu un nou single “fierbinte”: “Boca Linda”.

Artistul a ajuns repede în topurile muzicale din Albania, Japonia, Ţările Arabe, dar şi în Paraguay. Acum, Morris vrea o colaborare cu Pitbull!

– Cum s-a născut piesa „Boca Linda”?
Intotdeauna mi-au plăcut lucrurile frumoase, deosebite şi puţin mai diferite, mă tot gândeam la un mesaj direct în care frumuseţea şi senzualitatea să poată fi cuprinse în două cuvinte. Aşa a apărut „Boca Linda” , am ajuns în studio unde alături de Andre Rizo, Sebastian Crayn şi Claudio Cristo am început să schiţăm în linii mari această piesă. Pe premiza – banii nu aduc fericirea – nu ne-am zgârcit la buzunare, investindu-se peste 5.000 de euro în acest clip.

– Apar multe fete frumoase în videoclipul „Boca Linda”. Cine le-a ales?
Mie îmi plac femeile frumoase, îndrăzneţe şi care să aibă acel lipici, am căutat personajele şi practic le-am invitat în „dorinţa mea ascunsă” de a-mi satisface poftele trupeşti şi sufleteşti.

Morris si dansatoarele

– Esti deschis colaborărilor muzicale? Cu care dintre artiştii de la noi ţi-ai dori un featuring?
Dintotdeauna mi-a plăcut muzica , de când eram mic imitam artiştii care erau în vogă la acea vreme, mă şi vedeam pe marile scene sau emisiuni tv, alături de Angelea Similea sau Gabriel Dorobanţu. Sunt multe voci bune, dacă ne raportăm la România şi mi-ar plăcea să-mi împlinesc visul din copilărie alături de nume sonore şi celebre ale muzicii noastre, iar dacă ne raportam la artiştii de afară sunt foarte aproape să-mi împlinesc un alt vis al meu: o colaborare cu Pitbull!

– Cum te întreţii? Mergi la sală, la salon?
Sală, solar şi plimbări în aer liber. In fiecare zi. E foarte important să ai grijă de organismul tău, să ai un tonus bun şi să mănânci sănătos. Consider că trebuie să ai grijă de tine, indiferent de ceea ce faci sau cine eşti. Mişcarea în aer liber, o alergare în parc sau plimbarea cu bicicleta nu cred că trebuie să lipsească din agenda fiecăruia. Eu acord destul timp orelor de sală, îmi bronzez pielea dar nu în exces „că doar vine week-end-ul şi trebuie să fim în formă pentru concerte” !

Dana Popa