Neanderthalienii au dispărut pentru că… nu au avut prieteni

De: Marian Andrei / 15.03.2013, 17:00
Neanderthalienii au dispărut pentru că... nu au avut prieteni
Un studiu publicat acum câteva zile într-o revistă a Societății Regale de Biologie sugerează că "strămoșii" noștri, neandertalienii, au dispărut din cauza modului în care era alcătuit creierul lor.

Astfel, comparativ cu oamenii din ziua de azi, deși aveau aceeași dimensiune a creierului, cele mai dezvoltate părți ale acestuia erau dedicate vederii și mișcării mușchilor, în detrimentul zonelor care erau dedicate gândirii și relațiilor sociale.

Clik aici pentru vremea în detaliu. Vremea apropo

Descoperirea a fost făcută pe baza comparației făcute între craniile a 13 Oameni de Neandertal, vechi de 25.000-75.000 de ani, și 32 de schelete „moderne. S-a constatat că, la aceeași dimensiune a creierului, orbitele oculare erau mult mai mari, ceea ce indică faptul că neandertalienii aveau o acuitate vizuală deosebită.

Calculând „cât creier” rămânea pentru celelalte activități neurologice, specialiștii au ajuns la concluzia lobul frontal, responsabil pentru gândirea socială și culturală, era subdezvoltat. Acest lucru explică traiul în grupuri mici, neimplicarea în comerț (troc), dar și lipsa abilităților artistice.

Potrivit cercetătorilor, aceasta a fost și principala cauză a dispariției lor, numărul mic de „prieteni” nepermițându-le schimbul de informații despre locuri mai bune de trăit sau acordarea de ajutor în cazul în care erau în pericol.