Președintele clubului Rapid, Ioan Becali, a amenințat gruparea FCM Bacau ca se va folosi de o clauza din contractul jucatorului Andrei Cristea, care prevede ca fotbalistul poate pleca în vara la orice echipa care achita clubului bacauan suma de 300.000 de dolari.
Primarul Bacaului Dumitru Sechelariu, președintele clubului FCM Bacau Gheorghe Chivorchian și impresarul Gheorghe Popescu au negociat, miercuri, timp de doua ore, transferul jucatorului la Rapid, însa parțile nu au ajuns la nici o înțelegere. La negocieri a participat și Andrei Cristea, care a afirmat ca ar dori sa evolueze la Rapid. Partea bacauana vrea sa obțina un preț cît mai bun pe Cristea, aproximativ un milion de dolari, însa rapidișii ofera mai puțin de jumatate din aceasta suma.
„Ofeream 400-450.000 de dolari pentru Cristea, cash, imediat, dupa care ofeream 30 la suta din suma unui transfer ulterior, nu mai puțin de trei milioane transferabil. Jucatorul mi-a spus ca vrea sa vina la Rapid, ca e ocazia vieții lui și ca vrea sa lucreze cu Dan Petrescu. Sechelariu sa judece cu înțelepciune. Este un moment prielnic pentru echipa dînsului. Știu ca acest jucator a fost crescut de dînsul, știu ca îl va durea cînd îl va pierde doar pe 300.000 de dolari, dar are o ocazie ca pe acest jucator sa ia cea mai importanta suma din istoria fotbalului românesc”, a declarat Ioan Becali, care a precizat ca poate plati acum cei 300.000 de dolari, iar jucatorul sa ramîna la Bacau pîna la vara.
Președintele clubului Rapid a afirmat ca se așteapta ca jucatorul sa fie amenințat pentru a ramîne la Bacau. „Probabil o sa fie amenințat, ca la Bacau se obișnuiește sa se amenințe, ca se rupe un picior, se amenința familia, și așa mai departe. Înseamna ca nu mai vrem sa intram în Europa, ca sîntem într-o jungla. Chestiile astea, daca se fac la Bacau, la București nu se fac”, a precizat Becali.
În replica la afirmațiile facute de președintele rapidist, primarul Bacaului și președintele de onoare al clubului FCM Bacau, Dumitru Sechelariu, a declarat pentru ProTV ca Becali nu este stapînul tuturor jucatorilor din România. „El promite 1.350.000 de dolari, dar, de la promisiuni și pîna la fapte, sa nu uite ca eu i-am dat voie sa fie impresarul jucatorului meu. Becali e și președinte, și impresar. Vrea sa cîștige și el, și Rapidul, și jucatorul. Cîștiga prea mulți bani din afacerea asta. L-a bulversat pe Cristea”, a spus Dumitru Sechelariu.
Mediafax