Nemtii se retrag de pe litoralul romanesc

Apropo.ro / 21.12.2007, 11:30
Nemtii se retrag de pe litoralul romanesc
Marele tour-operator german Neckermann a anuntat recent ca se retrage din toate statiunile romanesti.

La sfarsit de an, litoralul romanesc a primit o lovitura de imagine serioasa: dupa ce marele tour-operator german Neckermann a anuntat recent ca se retrage din nordul Bulgariei, nemtii au luat aceeasi hotarare si in ceea ce priveste toate statiunile romanesti, informeaza cotidianul Gandul.

Motivele sunt similare in ambele cazuri: preturile prea mari cerute de hotelieri, si serviciile modeste oferite. In conditiile in care firmele cu greutate de pe piata germana opereaza tot sezonul, din aprilie sau mai pana in septembrie, si vin cu cel putin un charter saptamanal, refuzul hotelierilor romani de a acorda discounturi semnificative nu avea cum sa produca alta reactie.

Secretarul de stat pentru turism, Lucia Morariu, a facut o declaratie socanta, din care reiese foarte clar de ce proprietarii de hoteluri nu se sinchisesc prea mult de retragerea nemtilor: “romanii platesc de doua ori mai mult decat nemtii pe litoralul romanesc pentru acelasi produs”. Desi Lucia Morariu, o persoana provenita din mediul de afaceri privat, sustine ca “incerc sa-i conving ca o structura echilibrata de turisti asigura sustenabilitate pe termen lung, si ca e bine sa-i pastreze pe nemti pentru a atenua socul pe care-l va provoca in viitor orientarea romanilor cu venituri medii catre sejururi externe”, hotelierii de pe litoral prefera deocamdata sa-i jumuleasca pe romani in weekenduri.