Nicolai Tand, vacanţă în Maramureş: „Am fost la cosit” – FOTO

De: Cătălina Matei / 08.09.2016, 14:15
Nicolai Tand, vacanţă în Maramureş:
Nicolai Tand a petrecut împreună cu familia aproape o lună în Maramureş, mai exact în Rozavlea, comuna în care s-a născut şi a crescut. În fiecare vară acesta se întoarce acasă pentru că este locul în care îşi încarcă cu adevărat bateriile şi pentru că îşi doreşte ca şi copiii săi să crească în spiritul tradiţiilor şi să cunoască viaţa la ţară.

Deşi a fost în vacanţă, energic din fire, Nicolai nu a stat o clipă locului şi fiecare zi a fost plină de activităţi. “Când ajung acasă mie îmi place să fac lucrurile pe care le făceam în copilărie. Chiar dacă e vorba de muncă, pe mine asta mă relaxează. Am fost la cosit, trezit de la cinci dimineaţa, am fost la cules de mere sau mi-am ajutat vecinele să facă pâine în cuptor. M-am plimbat mult pe dealuri pentru că cel mai frumos miros din lume este mirosul de fân proaspăt cosit”, a povestit acesta.

Aflat în locurile natale, Nicolai a avut parte şi de musafiri. Într-una din zile i-a trecut pragul Nea Mărin, aflat la o nuntă în zonă. Cunoştinţe deja vechi, între ei  s-a legat o prietenie încă de la primele filmări pentru “Poftiţi pe la noi”,  având în vedere că amândoi sunt mari iubitori de tradiţie.

Laura Cosoi şi soţul ei, Cosmin, s-au numărat şi ei printre musafirii lui Nicolai din vara aceasta. Pentru a simţi cu adevărat spiritul locurilor, chef Tand le-a pregătit o seară maramureşeană, le-a gătit miel la ceaun acompaniat de muzică tradiţională. “Cu Laura Cosoi noi avem o poveste foarte faină. Monica era însărcinată cu Iancu si nu stiam inca ce nume ii vom da. Intr-o seara, ea si Cosmin au venit la noi la restaurant si, printre altele, am vorbit si despre numele copilului. Ea ne-a spus ca daca ar avea un baietel, l-ar numi Iancu. Ne-a placut atat de mult incat a ramas Iancu!:) Anul ăsta  s-au întâlnit pentru prima oară”.

Vara asta au avut loc şi doua premiere: a fost prima oară când a încercat motocross, pe dealurile de lângă Baia Mare şi prima oară când a ajuns la Cascada Cailor, aflată în munţii Rodnei. „Într-o seară povesteam cu prietenul Sorin Brotnei, cum ar fi să facem o drumeţie până la Borşa, la Cascada Cailor, una dintre cele mai faine cascade din România. Zis şi făcut! Ne-am adunat a doua zi dimineaţa, am pregătit ceva de mâncare pentru drum, am luat nevestele şi copiii şi duşi am fost. Am zis la început că facem un traseu uşor, cam de 30 de minute, pentru că era greu cu cei mici. Am ajuns să mergem 3 ore dus, 3 ore întors. Iancu, care era şi cel mai mic din grup, a mers singur vreo 3 kilometri. Tare mândru sunt de el! În restul timpului l-am cărat în spate, am mai făcut schimb şi cu Sorin, că doar şi el e puternic. :). A fost o zi aşa de faină! Am făcut un picnic în vârful muntelui, chiar la Tăul Ştiol, am cules hribe, am râs, ne-am plimbat. Seara am gătit cele 4 kilograme de hribe culese şi am făcut o masă mare, pentru prieteni.